Published On: lun, apr. 12th, 2021

ZIUA SI NENOROCIREA / Pana de curent la sectia mobila ATI a Spitalului Victor Babes / Trei pacienti morti si alti 5 in stare grava

Statia de alimentare cu oxigen de la sectia mobila ATI a Spitalului „Victor Babes” din Bucuresti s-a defectat luni seara, in jurul orei 17.30. Trei pacienti (femei) au decedat si alti cinci au fost transferati la alte unitati sanitare din Capitala. Erau femei cu varstele de 66, 84 și respectiv 74 ani si au decedat in jurul orei 17.30 – 18.10.
Sectia mobila de terapie intensiva a fost pusa in functie saptamana trecuta la Spitalul „Victor Babes” si functiona la capacitate maxima, fiind internati opt pacienti in stare grava.

Una dintre ipotezele cercetate de anchetatori este ca din eroare o persoana sa fi crescut presiunea din instalatia de oxigen care ar fi dus la blocarea ventilatoarelor, potrivit surselor G4Media.ro.

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a transmis, luni seara, printr-un mesaj publicat pe Facebook, ca a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 3, in cazul tragediei de la Spitalul ”Victor Babes”, unitate medicala aflata in subordinea institutiei pe care o conduce: ”Vinovatii trebuie pedepsiti”, a declarat acesta.

Toate ventilatoarele de la sectia mobila ATI a Spitalului „Victor Babes” au intrat concomitent in avarie, iar din cei opt pacienti internati in unitate, trei au intrat in stop cardio respirator si au decedat, anunta Departamentul pentru Situatii de Urgenta (DSU).
Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fata locului a refuzat intrarea in unitate, desi i-a fost oferit de catre personalul medical, echipament complet de protectie impotriva COVID-19. Acesta, in final a parasit incinta spitalului, refuzand sa intre in TIR”, precizeaza DSU.

Comunicatul DSU

Referitor la situatia petrecuta azi, 12.04.2021, la Unitatea Mobila de Terapie Intensiva, amplasata in curtea Institutului National Victor Babes din capitala, dorim sa facem urmatoarele precizari:
Personalul medical care incadreaza Unitatea de Terapie Intensiva Mobila a semnalat intrarea in avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regasite in container si a comunicat echipei tehnice a spitalului ca acestea prezinta o alarma de suprapresiune respectiv, presiune crescuta de peste 6 Bari, limita maxima admisa pentru functionarea corecta si in siguranta a acestor tipuri de echipamente medicale.
In urma verificarii presiunii oxigenului din Unitatea Mobila, ventilatoarele au ramas in avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fata locului a refuzat intrarea in unitate, desi i-a fost oferit de catre personalul medical, echipament complet de protectie impotriva COVID-19. Acesta, in final a parasit incinta spitalului, refuzand sa intre in TIR.
La acest moment este in derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la cresterea presiunii oxigenului peste valoarea maxima admisa, in cadrul Unitatii Mobile.
Verificarea ventilatoarelor, in urma avariei a demonstrat ca acestea au inregistrat o cresterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din functiune.
Instalarea si operationalizarea Unitatii se realizeaza sub coordonarea DSU si a spitalului iar reglarea continua a parametrilor de lucru, a instalatiei de oxigen care deserveste UTIM-ul, monitorizarea acesteia si operarea unitatii este realizata de echipa tehnica a spitalului.

Din cei 8 pacienti internati in UTIM din cadrul Victor Babes
– 1 pacient pe o sectie proprie a spitalului Victor Babes
– 1 pacient la Spitalul ROL 2 (sectia militara a Ana Aslan)
– 2 pacienti la Spitalul Bagdasar Arseni
– 1 pacient la Floreasca
-3 pacienti au fost declarati decedati, in urma intrarii in stop cardio respirator

Dosar penal de ucidere din culpa

Ancheta penala este instrumentata de Serviciul Omoruri din cadrul Politiei Capitalei.
Astazi, Directia Generala de Poliţie a Municipiului Bucuresti – Serviciul Omoruri, sub coordonarea unitatii de parchet competente teritorial, a declansat cercetari cu privire la decesul a trei persoane, pacienti, in cadrul unei unitati spitalicesti din sectorul 3”, informeaza Politia Capitalei.
Cercetarile vizeaza stabilirea cauzelor si conditiilor in care s-a produs decesul, au mai aratat Politia.
Trupurile neinsufletite urmeaza a fi ridicate si transportate la Instititul National de Medicina Legala in vederea efectuarii necropsiei,” precizeaza Politia.

Comentarii

comentariu

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>