Published On: mie, mart. 17th, 2021

UEFA vrea ca toate meciurile de fotbal de la EURO 2020, inclusiv cele din Bucuresti, sa se joace cu spectatori in tribune

UEFA vrea ca toate meciurile de fotbal de la campionatul EURO 2020, care se va desfasura in aceasta vara dupa ce a fost amanat din cauza pandemiei de coronavirus, sa se joace cu spectatori in tribune. UEFA nu va accepta ca meciurile sa se dispute cu usile inchise si le cere celor 12 orase gazde ale competitiei, printre care se numara si Bucurestiul, sa accepte spectatori.

„Avem mai multe scenarii, dar ceea ce putem garanta este ca optiunea de a juca vreun meci de la EURO 2020 pe un stadion gol nu intra in discutie. Fiecare oras gazda trebuie sa garanteze ca la meciuri vor fi spectatori”, a spus Aleksander Ceferin, presedintele UEFA.

EURO 2020 va fi organizat in aceasta vara, in perioada 11 iunie – 11 iulie, in 12 orase de pe continent, printre care Bucurestiul.

UEFA a negat informatia potrivit carora va amana decizia cu privire la care dintre cele 12 orase vor fi retinute drept gazde. Ea a indicat ca 7 aprilie ramane termenul limita pentru ca orasele sa prezinte numarul de fani care vor avea acces pe stadioane.

Comitetul executiv al UEFA se va reuni pe 19 aprilie, cu o zi inaintea congresului UEFA, la care va fi luata o decizie finala in privinta oraselor gazda.

„Scenariul ideal este ca turneul sa se desfasoare in cele 12 locatii initiale, insa daca asta nu este posibil, atunci va avea loc in 10 sau 11 tari, daca una sau mai multe dintre locatii nu pot indeplini conditiile cerute”, a adaugat Ceferin.

La inceputul acestei luni, presa internationala a scris ca orasele Glasgow si Dublin ar putea sa nu mai gazduiasca meciuri de la EURO 2020, deoarece in Scotia si Irlanda sunt impuse masuri restrictive extrem de severe in contextul pandemiei de coronavirus.

Orasele desemnate sa gazduiasca partidele turneului final sunt Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucuresti, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Munchen, Roma, Sankt Petersburg si Londra, capitala britanica urmand sa organizeze semifinalele si finala EURO 2020.

Arena Nationala urmeaza sa gazduiasca partidele Austria – Macedonia de Nord (14 iunie), Ucraina – Macedonia de Nord (18 iunie), Ucraina – Austria (22 iunie), toate din Grupa C a competitiei, precum si un meci din optimile de finala, pe 29 iunie.

 

 

Sursa: Digi24

Comentarii

comentariu

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>