Published On: mar, feb. 2nd, 2021

Controale in spitalele din Braila dupa tragedia de la Matei Bals / Pompierii sunt in alerta!

In contextul incendiului produs in data de 29.01.2021 la Institutul National de Boli Infectioase ”Prof. Dr. Matei Bals” din Bucuresti, pentru prevenirea riscului de manifestare a unor astfel de situatii de urgenta, prin Ordin al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, in luna februarie 2021, personalul Inspectiilor de Prevenire si cel al subunitatilor de interventie din cadrul tuturor inspectoratelor judetene pentru situatii de urgenta, vor executa controale de fond si misiuni de recunoastere la toate unitatile sanitare cu paturi de la nivelul zonei de competenta.

Prin aceste actiuni se urmareste:
1. Prelucrarea si/sau instruirea personalului din cadrul unitatilor spitalicesti cu privire la modul de indeplinire a obligatiilor stabilite prin Legea nr. 307/2006 pentru conducatorul unitatii/administrator si a celorlalte atributii pe linia apararii impotriva incendiilor cuprinse in reglementarile specifice referitoare la organizarea apararii impotriva incendiilor, cu accent pe:
– asigurarea evacuarii utilizatorilor in cazul producerii unui incendiu;
– cunoasterea modului de actiune a personalului propriu in cazul producerii unui incendiu (asigurarea interventiei pe timpul noptii);
– instruirea personalului medical, asupra modalitatilor de evacuare/salvare a pacientilor, potrivit procedurilor specifice;
– supravegherea periodica sau, dupa caz, permanenta, a bolnavilor , in functie de gradul de mobilitate, vârsta si starea de sanatate, astfel incât sa se elimine posibilitatile de manifestare a unor cauze potentiale de incendiu;
– planificarea si executarea exercitiilor de evacuare in caz de incendiu;
– verificarea executarii controalelor interne de prevenire a incendiilor la nivelul unitatii sanitare si a valorificarii acestora;
– respectarea interdictiei de utilizare a resourilor, radiatoarelor electrice, masinilor de calcat, fierbatoarelor, in saloanele cu bolnavi.

2. Verificarea modului de functionare, exploatare si mentenanta instalatiilor de detectare, semnalizare, alarmare si stingere a incendiilor;

3. Verificarea existentei unui sistem eficient de alarmare a personalului in cazul producerii unui incendiu;

4. Verificarea dotarii cu stingatoare de incendiu a spatiilor, precum si modul de verificare a acestora, potrivit prevederilor legale;

5. Verificarea documentelor care sa ateste functionarea in conditii de siguranta a instalatiilor electrice, de gaze, de incalzire, de oxigen etc.;

6. Desfasurarea de actiuni de informare preventiva a personalului spitalelor si a pacientilor internati;

7. Executarea exercitiilor de evacuare in caz de incendiu;

8. Executarea de recunoasteri in teren, cu tehnica de interventie, la toate unitatile sanitare cu paturi de la nivelul zonei de competenta.
Executarea misiunilor si actiunilor se vor face cu respectarea masurilor necesare a fi adoptate pentru reducerea riscului infectarii si/sau raspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.

Comentarii

comentariu

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>