Published On: mar, dec. 8th, 2020

De la 1 ianuarie 2021 / Noi restrictii / Se vor aplica cetatenilor UE si celor ai Regatului Unit

Turism, calatorii de afaceri, studii superioare – cetatenii obisnuiti sa circule fara obstacole de peste 45 de ani intre Regatul Unit si Uniunea Europeana vor trebui sa se adapteze de la 1 ianuarie 2021 la realitatea Brexitului, noteaza marti AFP.
Incepand cu prima zi a anului viitor, britanicii vor fi considerati in Uniunea Europeana drept cetateni ai unei tari terte si, in consecinta, nu vor mai beneficia de libertatea de circulatie pentru a lucra, a studia sau a se retrage la pensie pe teritoriul UE si al statelor asociate (Norvegia, Islanda, Elvetia).
La randul sau, Regatul Unit va trata UE ca pe majoritatea “non-britanicilor”, cu diferenta ca cei care justifica un statut de rezident in aceasta tara inainte de sfarsitul anului 2020 isi vor pastra drepturile, in conformitate cu Acordul de retragere incheiat la finalul lui 2019. Este valabila si reciproca pentru cetatenii britanici domiciliati in UE.

Turism
Turistii britanici vor trebui sa se doteze cu multa rabdare pentru demersurile de intrare pe teritoriul UE, chiar daca cele doua parti s-au inteles in principiu asupra unei exceptari reciproce a obligativitatii vizelor. Ei ar putea sa fie obligati sa arate ca dispun de o asigurare, de resurse suficiente sau de un bilet de intoarcere in Regatul Unit.
Sejurul lor in UE va fi limitat la cel mult 90 de zile intr-o perioada de 180 de zile.
In ceea ce-i priveste pe europeni, acestia vor putea intra pe teritoriul britanic doar pe baza cartii de identitate pana in octombrie 2021, data de la care va fi necesar un pasaport, pentru sejururi de cel mult sase luni. Vor exista insa si exceptii. Anumite categorii de insotitori ai unui cetatean al UE vor avea nevoie de viza.
Cetatenii irlandezi si cei britanici vor continua sa beneficieze de libertatea totala de circulatie in virtutea unui acord bilateral.

Calatorii de afaceri
Chestiunea controalelor la frontiera in cazul calatoriilor de afaceri se afla printre subiectele inca nerezolvate intre europeni si britanici.
Pentru o misiune sau un serviciu remunerat, ar putea fi necesare o viza sau un permis de munca, in functie de legislatia in vigoare in tara membra a UE vizata.
De partea britanica, europenii ar putea fi tratati ca toti cetatenii tarilor asa-numite favorizate, adica sa aiba nevoie de un permis pentru a lucra, dar nu si pentru a asista la o reuniune.
In acelasi spirit, cetatenii UE care vor beneficia de o oferta de munca in Regatul Unit vor trebui sa demonstreze cunoasterea limbii engleze, cu un nivel al salariului fixat prin lege.

Studii
Incepand din ianuarie, studentii europeni vor avea nevoie de o viza pentru orice sejur universitar mai mare de 180 de zile in Regatul Unit. De asemenea, ei vor trebui sa plateasca taxe de scolarizare mai ridicate – de pana la patru ori mai mari la medicina sau pentru anumite diplome universitare prestigioase.
Potrivit unui studiu al parlamentului britanic, in anul universitar 2018-2019 in Regatul Unit invatau 143.000 de studenti din Uniune.
in 2015, studentii straini au injectat 25,8 miliarde lire sterline (29 miliarde euro) in economia Regatului Unit, considerat a doua destinatie universitara preferata din lume, dupa SUA.
Ca urmare a Brexitului, studentii britanici nu vor mai avea dreptul la Erasmus, program care a permis milioanelor de tineri din Regatul Unit sa treaca frontierele pentru a studia intr-o alta tara europeana.

Imigratie
In prezent, aproximativ 1,3 milioane de britanici locuiesc in UE. in Regatul Unit, peste 4,2 milioane de cetateni europeni au depus pana la finalul lunii octombrie cereri pentru statutul de rezident. Drepturile lor sunt protejate daca ei sunt stabiliti inainte de 31 decembrie 2020.
Situatia va fi total diferita pentru cei care doresc sa emigreze dupa 1 ianuarie. De exemplu, britanicii care vor dori sa se stabileasca in Franta, Spania sau Germania (destinatiile lor favorite pentru a lucra sau a se retrage la pensie) vor trebui sa faca fata acelorasi constrangeri ca si ceilalti cetateni ai tarilor terte, fie ca este vorba despre asigurare medicala, conditii de venit sau cerinte lingvistice.
De partea sa, Regatul Unit va instaura un sistem pe puncte începand din 2021 care va face mai dificila stabilirea cetatenilor europeni in aceasta tara; vor fi luate in calcul varsta, cunoasterea limbii engleze si situatia resurselor financiare.

Comentarii

comentariu

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>