Published On: vin, sept. 25th, 2020

Mihai Isvoranu, scrisoare catre presa (P)

Scrisoare către presă

“O presă puternică, independentă şi obiectivă este garantul democraţiei. De aceea astăzi, înainte de alegerile din 27 septembrie, aleg să mă adresez dumneavoastră, jurnaliştilor, şi să vă felicit pentru modul în care aţi ales să reflectaţi această campanie electorală.

Am urmărit cu interes publicaţiile dumneavoastră şi am găsit în ele echidistanţă şi profesionalism. Aţi prezentat cu acurateţe ideile şi programele fiecărui candidat şi aţi oferit brăilenilor o imagine corectă de ansamblu a candidaţilor la primăria Brăilei şi la Consiliul Judeţean Brăila.

Aţi taxat derapajele, aţi identificat minciunile şi le-aţi pus sub reflector. Aţi apreciat ideile coerente, care pot aduce un suflu nou pentru Brăila.

Astăzi, în ultimul ceas înaintea alegerilor, cred că mai avem de făcut, împreună, un singur pas. Acela de a chema la vot cât mai mulţi brăileni şi de a le spune că puterea de a schimba lucrurile stă în mâinile lor.

Nu cred în chemarea la vot a uneia sau alteia dintre categoriile de alegători, împărţiţi pe vârstă, categorie socio-profesională sau situaţie financiară.

Cred, la fel ca şi dumneavoastră, că democraţia începe să funcţioneze atunci când îi dăm voie să funcţioneze. Atunci când ne implicăm cu toţii şi decidem împreună ce este mai bine pentru viitorul nostru comun.

Am fost, sunt şi voi fi un apărător al onestităţii şi dreptăţii. Binele colectiv şi voinţa majorităţii este literă de lege în tot ceea ce voi face de acum înainte. Este şi motivul principal pentru care vă rog să chemăm brăilenii la vot. Să ştim, cu adevărat, ce îşi doresc brăilenii!

Vă mulţumesc încă o dată că aţi fost alături de mine în această campanie electorală. Vă mulţumesc pentru fiecare sugestie, idee şi gând bun pe care le-am primit de la dumneavoastră în toată această campanie. Acum nu ne rămâne decât să lăsăm vocea brăilenilor să se facă auzită!

Haideţi să scoatem Brăila la vot! #Putem!”

Comentarii

comentariu

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>