Published On: vin, iul. 24th, 2020

Marturie din infernul numit COVID-19 / ”O tuse pe care nu vi-o pot explica, cu expectoratii care imi zdruncinau tot organismul”

Iadul prin care te poarta infectia cu coronavirus lasa rani adanci atat in suflet cat si pe corp. Marturia lui Cosmin Boricean, subprefect de Covasna, infectat cu terbilul virus, ne da fiori reci. ”O tuse pe care nu vi-o pot explica. Imi zdruncinau tot organismul”

Boricean a fost cazul numarul 285 din judetul sau. Acum, se bucura ca-si poate saluta din nou prietenii si face dezvaluiri incredibile despre lupta cu virusul nemilos. In randurile de mai jos, ziarul Infobraila va reda postarea integrala de pe o retea de socializare a lui Cosmin Boricean, in care isi prezinta, pas cu pas, trairile si durerea care i-a macinat corpul dar si sufletul.

Jurnal de pandemie COVID-19
Cazul 285 în judetul Covasna – Experienta personala

In primul rand ma bucur sa va pot saluta pe toti din nou. Sincer nu prea stiu cu ce sa încep…

Starea medicala:
Dragii mei, cu 2-3 saptamani inainte sa contactez boala, am fost internat pentru o interventie la un spital din Brasov, unde am efectuat si un test Covid, care a iesit negativ. Era a doua testare facuta de la începutul pandemiei. In urmatoarea perioada am lucrat zilnic si am interactionat cu sute de oameni in tot judetul. Mi-au trecut prin mana sute de documente din toate directiile. De fiecare data am încercat sa ma protejez si pe mine, si pe cei din jurul meu. Consider ca puteam sa ma infectez de oriunde, în orice moment, cu toate masurile preventive… pentru ca suntem foarte expusi. Cred ca sunt multe persoane pozitive asimptomatice, care nici macar nu stiu ca sunt purtatoare si se afla zilnic printre noi si din pacate sunt tot mai putini cei care respecta masurile de preventie.
In ziua în care am aflat ca un coleg din Prefectura a iesit pozitiv, am mers, m-am testat si am asteptat rezultatul acasa in izolare. Dar imi este imposibil sa spun ca eu l-am infectat pe el sau el pe mine, sau macar ca avem aceeasi sursa de infectie. Eu ma simteam rau de 3-4 zile, am contactat medicul de familie care mi-a zis ca pare a fi o infectie a cailor respiratorii din cauza aerului conditionat si mi-a administrat tratament. Nu am putut manca nimic solid în jur de 15 zile, doar lichide. Lipsa gustului, lipsa mirosului, febra, dureri musculare, tot tacamul. Am mai fost racit la viata mea, dar asemenea simptome nu am avut de cand ma stiu.
Din pacate dupa internare lucrurile s-au agravat… A aparut si pneumonia la Computerul Tomograf. O tuse pe care nu v-o pot explica, cu expectoratii care îmi zdruncinau tot organismul si ma tinea treaz toata noaptea. Dar cel mai grav… am ajuns conectat la oxigen, care în scurt timp a devenit indispensabil. Nu puteam sa vorbesc sau sa fac 2 pasi fara sa obosesc, sa ma sufoc. Saturatia de oxigen scadea drastic si permanent. Astfel, dupa 3 zile am ajuns la terapie intensiva. Da, nici eu nu credeam înainte ca poate fi asa, dar va rog sa ma credeti ca este groaznic. Nu puteam decat sa ma gandesc ca nu cumva fetitele si familia mea sa ajunga sa aiba aceleasi simptome, pentru ca nu stiam cum vor rezista. În rest… injectii din toate pozitiile, medicamente multe, perfuzii si mai multe (8-10-12/zi). Dupa cateva zile nu am mai avut vene pe brate care sa îmi sustina branulele si am ajuns si la cateter. Au urmat 8-9 zile groaznice în care mi-a fost teama de intubare în cateva randuri. Apoi tratamentul a început sa îmi dea sperante. Dupa 12 zile am reusit sa ies de la terapie intensiva si sa ma întorc la infectioase. Cu 10 kg de masa musculara mai putin si vlaguit.
Au trecut 29 de zile de la debutul simptomelor. Dupa aproximativ 3 saptamani am fost externat, începand acum o recuperare anevoioasa. Învat sa respir, sa merg, sa ma odihnesc, sa îmi recastig capacitatea pulmonara. Dupa 10 pasi stau 15 minute sa îmi regasesc suflul… dupa un etaj urcat… stau 25-30 de min si tot asa. Dar sunt printre cei norocosi! Am sansa de a ma recupera!

Spitalul Judetean din Sfantu Gheorghe:
Nu pot decat sa port un imens respect pentru doctorii si personalul din ATI si nu numai, pentru ca i-am vazut cu cata daruire, pasiune si abnegatie îsi tratau toti pacientii. Si cu multa omenie, compasiune si cu vorbe bune. Nu ai cum altfel sa vii si sa te expui zilnic în prima linie stiind ca te poti îmbolnavi în orice moment si apoi sa mergi acasa la familie. Singurul lucru pe care îl regret este ca nu îi voi recunoaste pe toti pe strada, sa le pot multumi de fiecare data, deoarece aici am fost tratati de „cosmonauti”, am auzit doar voci calde si am întrezarit priviri prin viziera. Ne tratau niste „combinezoane” pe care curgeau apele, si care acasa sunt parinti, bunici, soti, copii, frati iar în spital toata aceasta dimensiune dispare. Dar sunt Oameni cu vieti si cu probleme ,ca fiecare dintre noi!
Le multumesc din suflet pentru tot ceea ce fac zilnic.
P.S.:
Fara a spune ca este totul perfect în Spitalul nostru (am fost internat si la alte spitale din afara judetului), dar de la igiena, mancare, conditii, pana la circuite sau atentia cadrelor medicale, nimic din ce am vazut la altii nu s-a ridicat la standardele de la noi.

Media:
Stiu ca pentru o parte (mica) a presei aceasta stire a venit ca painea calda… nu a mai contat pacientul 285, ci numele, pozitia, stirea. Lor vreau sa le transmit ca în saloane eram toti pacienti în pijama, cu dureri, cu suferinte, cu lupta multa. (Cei asimptomatici sunt mai norocosi). Si la fel suntem si în viata, simpli oameni trecatori si mai tarziu, în fata lui Dumnezeu, la fel. Celor cu o atitudine decenta nu pot decat sa le multumesc pentru întelegere, rabdare si compasiunea nedisimulata.

Epilog:
Fiecare este major si liber sa creada si sa faca ce doreste. 20 de zile tintuit într-un pat al suferintei iti dau timp si sansa sa gandesti mult, sa analizezi multe lucruri, sa iei decizii pentru viitor. Pana la urma, nimic nu e întamplator. Cine doreste sa ma asculte, va rog sa încercati sa va protejati cat mai mult pe voi, familiile voastre, pe prietenii vostri. Acest virus pervers exista printre noi si loveste necrutator! Si inca ceva. Da… mor mai mult oameni cu boli asociate… dar nu uitati ca si cu acele boli pre-existente, pacientii ar mai putea trai 2, 5 sau 10 ani daca nu ar contacta nenorocirea asta!
Ma bucur ca eu am reusit sa trec cu bine peste aceasta incercare cu ajutorul medicilor, al familiei, al prietenilor si mai ales al lui Dumnezeu.
Doresc sa le multumesc din suflet si sa le doresc multa sanatate tuturor celor care m-au sunat, mi-au scris si m-au cautat, celor care s-au rugat pentru mine si pe care i-am simtit aproape (romani, maghiari, romi, sasi). Si sa îmi cer scuze fata de ei pentru ca de multe ori nu am reusit sa raspund, sa vorbesc… imi era imposibil în momentele acelea.

Si vreau sa le multumesc si celor care s-au bucurat, care au urmarit „telenovela” asteptand deznodamantul, celor care au jubilat pe marginea evenimentului (placut pentru ei) si doresc sa le transmit ca si datorita lor am reusit sa ma vindec si chiar nu sunt suparat pe ei. Nu am dreptul sa fiu suparat pe nimeni. Fiecare are sufletul pe care i l-a lasat Dumnezeu.

Va doresc multa sanatate tuturor si abia astept sa ne revedem! Respectand masurile de preventie, evident! 😉

Cu prietenie si respect,
Cosmin.

 

Comentarii

comentariu

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>