Published On: mar, dec. 17th, 2019

Mizerie, toalete vechi de zeci de ani si multa nesiguranta / De asta au parte elevii braileni

Siguranta elevilor si a cadrelor didactice in incinta unitatilor de invatamant ar trebui sa reprezinte o prioritate pentru autoritati, insa se pare ca dreptul elevilor la protectie ramane doar pe hartie.

Multe scoli din Braila nu au paza, astfel ca siguranta elevilor atat in incinta scolii, cat si in apropierea institutiei pune multe semne de intrebare.

Cel mai grav este faptul ca, in Braila sunt institutii de invatamant care functioneaza fara niciun fel de serviciu de siguranta, iar accesul in unitate este la discretia oricui. Elevii atrag atentia ca se pot intampla cu usurinta acte de violenta.

Un reporter Infobraila a fost in mai multe scoli si licee din municipiu pentru a face o ancheta jurnalistica privind usurinta cu care se poate intra in aceste unitati. Spre surprinderea lui, in multe dintre ele a intrat “nederanjat” de vreun gardian sau cadru didactic, neexistand niciun fel de securitate. Din 7 unitati de invatamant analizate, in 4 din ele a intrat fara probleme. Avand in vedere ca vizita a fost facuta la prima ora a diminetii, in mod normal trebuia sa existe un gardian, profesor de serviciu sau un personal auxiliar, in functie de regulamentul fiecarei institutii.

Contactat telefonic de redactorul Infobraila, Inspectorul Scolar General Braila, prof. Viorel Botea a ramas foarte surprins de cele aflate din presa si a declarat cu stupoare ca nu este la curent cu situatia aceasta : ,,In mod normal, intre orele 07:00-16:00 trebuia sa fie o persoana din zona de paza, o persoana auxiliara, persoana platita de la diverse servicii care fac paza sau un profesor de serviciu, asta in functie de regulamentul de ordine interioara a fiecarei institutii si mai ales usiile sa fie inchise. Chiar astazi, o sa iau masuri in privinta securitatii, vizavi de paza, dimineata si seara”.

De asemenea, o problema si mai grava e igiena din scoli, unde intampinam un miros greu de suportat si toalete murdare, mecanismul de tragere a apei lipsind cu desavarsire, iar de sapun lichid sau hartie igienica nici nu poate fi vorba, iar intimitatea aproape ca nu exista prin usile sunt sparte sau fara manere.

Nici in privinta gradinitelor nu e mai roz situatia. Baile sunt dotate cu toalete vechi  si murdare, capacele toaletelor lipsesc, iar prichindeii isi aduc propriul sapun de acasa.

Aducandu-i la cunostinta despre mizeria din scoli, seful ISJ se spala pe maini, declarand : ,, Ma depaseste putin si nu tine de mine, ci de bunul simt al fiecaruia. In principal e treaba directorului fiecarei unitati, unde trebuie sa vorbeasca cu o persoana auxiliara si femeia de serviciu, apoi ei sa verifice mai departe sistemul sanitar, doar nu vin eu sa spal wc-urile ?!”.

Cativa directori ai institutiilor vizate de nereguli au fost contactati de reportul Infobraila, insa au fost foarte deranjati, refuzand vehement  sa comenteze aceasta situatie.

 

 

Comentarii

comentariu

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>