Published On: lun, dec. 16th, 2019

A patra saptamana cu euro la 4,78 lei

Evolutia perechii euro/leu a fost una calma, miscarile cursului fiind mai mici de 0,2 bani.

Maximul de 4,7794 lei a fost atins la jumatatea perioadei pentru ca vineri cursul sa fie stabilit la 4,7786 lei.

Cresterea de miercuri a survenit dupa anuntul facut de INS, conform caruia dupa cateva luni de scadere, rata anuala a inflatiei a crescut in noiembrie pana la 3,77%, dupa ce ea coborase in octombrie la 3,4%.

Cea mai proasta veste a venit din partea agentiei Standard & Poor’s Global Ratings  care a revizuit perspectiva ratingului Romaniei de la „stabila” la „negativa”, BBB-/ A-3.

Schimbarea notei s-a datorat creşterii cheltuielilor de catre fostul guvern PSD, ceea ce a impus noului Executiv sa revizuiasca tintele de deficit bugetar la 4,3% pentru acest an, respectiv 3,5% pentru 2020, fata de prognozele fostului guvern, de la 2,8% şi 3,0%.

In noaptea de joi spre vineri, dupa anuntarea victoriei conservatorilor la alegerile anticipate din Marea Britanie, monedele de la marginea zonei euro au suferit o depreciere de scurta durata. Euro a atins un maxim de 4,7925 lei, pe pietele asiatice, insa pe cea locala tranzactiile s-au realizat in culoarul 4,776 – 4,781 lei, cu inchiderea la 4,779 lei.

Cursul dolarului american a scazut de la 4,3149 la 4,2746 lei, minim al ultimei luni si jumatate.

Banca Nationala a Elvetiei a decis joi sa mentina dobanda sa cheie la –0,75%, pentru a stopa aprecierea francului, reafirmand ca este „dispusa sa intervina daca este cazul pe piata de schimb”. Aceasta a facut ca francul sa se deprecieze vineri la 1,093 – 1,104 unitati/euro, iar media sa coboare de la 4,3785 lei, nivel stabilit miercuri, la 4,3448 lei.

Vineri, dupa victoria categorica a conservatorior, care creaza conditiile necesare pentru incheierea acordului pentru Brexit, lira sterlina s-a apreciat puternic, iar media ei a urcat de la 5,6655 la 5,7198 lei, cel mai ridicat nivel incepand cu 23 iunie 2016.

Uncia de aur a fluctuat vineri intre 1.466 si 1.478 dolari, iar pretul gramului de aur stabilit de BNR a scazut de la 203,5745 la 202,1797 lei.

Dupa mai mult de jumatate de an, in care a „curatat” constant excesul de lichiditate din piata monetara, saptamana trecuta BNR nu a mai atras depozite de la bancile comerciale, semn ca exista un deficit de lei. Aceasta a facut ca nivelul indicilor ROBOR sa revina pe o panta ascendenta. Se creeaza, astfel, premisele unei majorari a Indicelui de referinta pentru creditele consumatorilor (IRCC) a carui valoare este, pana la sfarsitul anului, de 2,66%.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a crescut de la 3,09 la 3,11%, maxim al ultimelor cinci luni, dupa ce la inceputul lunii el se situa la 2,99%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,11 la 3,16%, valoare care nu a mai fost atinsa de la sfarsitul lui septembrie, iar cel la 12 luni a stagnat la 3,24%.

Perechea euro/dolar a crescut de la 1,1053 dolari, la debutul perioadei, la 1,12 dolari, la sfarsitul ei, cand pietele americane s-au inchis la 1,1122 dolari.

Decizia Rezervei Federale americane de miercuri, de a mentine dobanda sa cheie in culoarul 1,50 – 1,75% nu a surprins pietele. Oficialii Fed au declarat ca ar putea lasa ratele neschimbate in 2020, dupa trei scaderi in 2019 pentru a face fata tensiunilor comerciale si cresterii globale slabe.

Bitcoin a scazut pe platformele specializate de la aproape 7.600 dolari, la inceputul perioadei, la 7.200 dolari, la sfarsitul ei.

 

Comentarii

comentariu

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>