Published On: lun, iun. 24th, 2019

Agresorii sexuali vor fi aspru verificati din 3 in 3 luni. Vor avea obligatii de indeplinit

Legea care permite identificarea rapida, prin intermediul Registrului National Automatizat, a persoanelor care au comis infractiuni sexuale a fost promulgata saptamana trecuta de presedintele Klaus Iohannis. Potrivit actului normativ, persoanele inscrise in registru au obligatia sa comunice politiei, odata la cel mult trei luni, informatii precum profesia, mijloacele de existenta, cu ce persoane minore, in varsta, cu dizabilitati sau vulnerabile locuiesc sau intra in contact frecvent sau ce scoli sau spitale de copii frecventeaza. De asemenea, daca isi schimba locuinta sau pleaca intr-o calatorie trebuie sa anunte Politia in cel mult 3, respectiv 15 zile. La randul sau, Politia trebuie sa faca verificari la domiciliul persoanelor inscrise in registru, nu mai tarziu de trei luni.

Legea, initiata de deputatul Oana Bazgan si semnata de 111 parlamentari din toate partidele, prevede instituirea Registrului national automatizat cu privire la autorii contraventiilor si infractiunilor sexuale, de hartuire asupra minorilor.

De asemenea, actul normativ stipuleaza pastrarea unei evidente a persoanelor fizice sanctionate, condamnate sau impotriva carora au fost luate masuri penale sau administrative, conform Codului penal, si a celor in cazul carora au fost dispuse masuri procesual penale.

Potrivit actului normativ, nu se inscriu in acest registru persoanele fizice care la data comiterii faptelor erau minore, cu exceptia cazurilor in care instanta de judecata a dispus aceasta in mod expres intr-un proces penal.

Ce este Registrul national automatizat cu privire la persoanele care au comis infractiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor

Registrul reprezinta un mijloc de cunoastere, supraveghere si identificare operativa a persoanelor care au comis urmatoarele infractiuni:

  1. a) trafic de persoane
  2. b) trafic de minori
  3. c) proxenetism
  4. d) exploatare a cersetoriei
  5. e) folosire a unui minor in scop de cersetorie
  6. f) folosire a serviciilor unei persoane exploatate
  7. g) folosire a prostitutiei infantile
  8. h) viol
  9. i) agresiune sexuala
  10. j) act sexual cu un minor
  11. k) corupere sexuala
  12. l) racolare a minorilor in scopuri sexuale
  13. m) hartuire sexuala
  14. n) folosire abuziva a functiei in scop sexual
  15. o) pornografie infantila
  16. p) ultraj contra bunelor moravuri
  17. q) incest

In Registru se tine evidenta urmatoarelor categorii de persoane:

  1. a) persoanele fizice condamnate ori impotriva carora s-au luat alte masuri cu caracter penal potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si a celor fata de care au fost dispuse masuri procesual-penale in legatura cu infractiunile prevazute la art. 1 alin. (2), de catre organele romane competente;
  2. b) persoanele de cetatenie romana despre care s-au primit comunicari de luare in evidenta din partea autoritatilor centrale din celelalte state membre si ale autoritatilor competente din statele terte cu privire la savarsirea unei infractiuni din cele enumerate
  3. c) persoanele nascute in strainatate despre care s-au primit comunicari din partea autoritatilor competente ale altor state cu privire la savarsirea unei infractiuni din cele enumerate si cu privire la care sunt date ca se deplaseaza sau ca se pot deplasa pe teritoriul Romaniei.

Registrul se constituie ca o evidenta distincta de cea a cazierului judiciar, in cadrul Sistemului National de Evidenta Informatizata a Cazierului Judiciar.

Conform legii, persoanele inscrise in registru au obligatia de furniza Politiei, cel tarziu odata la trei luni, o serie de informatii priovind profesia, mijloacele de existenta sau persoanele cu care locuiesc sau intra frecvent in contact. De asemenea, Politia trebuie sa faca verificari la domiciliul persoanelor inscrise in registru, nu mai tarziu de trei luni. Fotografierea persoanei inscrise in registru se face anual sau atunci cand se constata ca aceasta si-a schimbat infatisarea.

Obligatiile persoanelor inscrise in Registru

(art 12) Persoanele inscrise in Registru au obligatia de a se prezenta periodic la organele de politie pe raza carora domiciliaza sau isi au resedinta, dar nu mai tarziu de o data la 3 luni, pentru a comunica acestora informatii relevante referitoare la:

  1. a) profesia, meseria sau activitatea pe care o desfasoara;
  2. b) mijloacele de existenta;
  3. c) persoanele minore, in varsta, cu dizabilitati sau vulnerabile cu care locuiesc sau cu care au intrat in contact in mod direct si sistematic;
  4. d) unitatile de invatamant scolar sau prescolar, taberele de copii, spitalele de copii sau orice loc frecventat in mod preponderent de copii, in care au avut acces in aceasta perioada;
  5. e) adresa unde locuiesc;
  6. f) modalitatea de comunicare cu organele de politie.

De asemenea, persoanele inscrise in Registru au obligatia:

  1. a) de a anunta, in prealabil, organul de politie pe raza caruia locuieste, in cazul intentiei efectuarii oricaror deplasari din localitatea de domiciliu mai lungi de 15 zile, inclusiv cu privire la localitatea de destinatie, scopul deplasarii, perioada de deplasare si mijlocul detransport folosit;
  2. b) de a se prezenta la organul de politie pe raza caruia isi stabileste locuinta pentru a comunica despre aceasta si a fi luate in evidenta, in termen de cel mult 3 zile.

La randul lor, organele de politie au obligatia de a desfasura periodic, dar nu mai tarziu de odata la 3 luni, verificari la domiciliu, resedinta sau imobilul in care persoanele inscrise in Registru locuiesc efectiv, in scopul obtinerii de date si informatii privind comportamentul acestor persoane si modul de obtinere a mijloacelor de existenta, precum si actualizarii, dupa caz, a datelor din Registru sau din celelalte baze de date ale Politiei Romane.

Comentarii

comentariu

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>