Published On: mie, mai 22nd, 2019

Braileanul Victor Ilie, de la instalator la gaze la sportivul roman cu cele mai multe curse de maraton alergate

Originar din Braila, Ilie a inceput aventura cu primii 42,195 km parcursi la Mamaia. Au urmat apoi curse in Europa, America, Asia, Africa, Australia, Oceania. Visul cel mare e sa atinga piscul a 200 de maratoane
Omul are o pasiune nebuna pentru care si-a spart o avere in ultimele doua decenii. Strinsese 30.000 de euro ca sa-si cumpere un BMW, dar banii i-a imprastiat in toata lumea pe deplasari, cazari si hrana. A vandut un apartament pe care-l primise mostenire spre a mai face rost de alte finante. Iar salariul sau de 2.600 de lei, castigati ca instalator la gaze in Braila, il duce aproape tot catre hobby-ul sau. A strins datorii la intretinere de vreo 15 milioane de lei vechi, dar nu mai conteaza! Victor Ilie, 60 ani, necasatorit, “stau insa impreuna cu cineva”, e romanul care are cele mai multe curse de maraton alergate intr-o viata: 128!

Week-end in America
Din Statele Unite pana in Japonia, din Rusia pina in Brazilia si Noua Zeelanda, nici o destinatie nu i-a scapat din ’92 incoace. Traseele epuizante de 42,195 km sunt pentru el ca o plimbare prin Herastrau, vaneaza fiecare competitie cu fervoarea unui individ aflat la prima tinerete. Isi aranjeaza singur programul: zboruri, legaturi aeriene si terestre, hoteluri, tinte turistice printre picaturi.

“Primul maraton l-am alergat la Mamaia, dupa ce am vazut promovarea evenimentului la televizor. Stiam ca pot sa-l duc la capat! Asa a fost, dupa care a pornit nebunia”, rememoreaza Victor inceputurile proiectului sau de poveste, in jurul caruia i se invarte acum intreaga viata. Pana acolo incat isi programeaza cate un maraton in SUA in week-end ca si cum ar merge trei zile de relaxare la Predeal! Exemplu: zbor vineri dupa-amiaza la Sacramento (California), cursa duminica la prima ora, avion inapoi catre tara imediat dupa sosire pentru ca luni sa ajunga la serviciu! “Am luat-o intai cu cate un maraton pe an, dar am marit ritmul in timp si am ajuns la un moment dat sa fac 6 curse in 28 de zile: San Antonio, Havana, Toronto, Atlanta, Seattle, Dallas. Toate terminate sub patru ore!”, spune cu mandrie Victor.

Si nu uita chinurile primelor trasee pe sosea sau pe terenuri accidentate: “Nu stiam ce sa mananc inainte de cursa, am facut basici cu sange la calcai si la talpa, de aveau circumferinta cat un ou aproape”. Experienta a capatat-o insa pe parcurs si acum are patru tinte de vis. 1. Atingerea cifrei de 200 de maratoane alergate. 2. 100 de maratoane in 100 de capitale. 3. Cursa pe Marele Zid Chinesc. 4. Maraton in Alaska.

Dincolo insa de durerile si bucuriile descoperite la fiecare kilometru inghitit cu transpiratia pe frunte si cu picioarele la spinare raman amintirile, incurcaturile, fotografiile, prieteniile legate pretutindeni. Care merita descrise?

CHICAGO, 2005. “Am alergat impreuna cu un amic din Cugir, care era stabilit in Detroit. Venise cu un tovaras, Sorin, care urma sa ne astepte la sosire cu rabla lui de masina, un jaf pe patru roti. Startul s-a dat din fata Salonului Auto, eu si prietenul meu ne-am tot depasit pe traseu, dar, la final, am ajuns umar la umar, cum stabilisem. Dar ne-am pierdut unul de altul in multimea de la sosire, am ramas doar cu ce aveam pe mine, chilotii si maieul de concurs, fiindca hainele mi le lasasem in masina lui Sorin! Noroc ca aveam la mine trei carduri! Si am pornit-o pe jos spre Detroit, cu gandul sa gasesc un “ia-ma nene”. Astia, americanii, lasa pe marginea drumului hainele de care nu mai au nevoie, am gasit intr-un colt un fas mai gros, un fes, o traista, o perna, m-am echipat un pic, habar n-aveam pe unde ma prindea noaptea, nu? Si, stind eu la un moment dat la o intersectie, s-a produs miracolul: le-am vazut masina astora in trafic, le-am facut semne disperate sa ma remarce, fiindca ei ma stiau dezbracat de la concurs, de unde sa se prinda ca acum sunt cu toale pe mine? Si-au facut cruce cand m-au vazut, am glumit un pic si uite-asa am scapat teafar din traznaia asta”.

Pe jos, prin nameti, catre aeroport
SEATTLE, 2006. “Domne, am alergat la maratonul asta pe o lapovita si un frig de dardaiam din toate incheieturile. Finish-ul l-am avut intr-o sala de sport, dupa ce am trecut linia de sosire am luat repede o ciocolata si o supa calda, mi-am pus cateva de-ale gurii si-n traista si m-am dus la hotel, apoi am plecat la autobuz. Patru ore am stat degeaba in statie, nu circula nimic spre aeroport din cauza zapezii! M-a luat un taxi, dar si asta m-a abandonat pe drum, cand se infundase soseaua, nu se mai putea merge. Asa ca, in criza de timp, am luat-o la goana pe jos spre avion si am tot alergat pana s-a oprit unul cu masina in dreptul meu: «Ce faci, domne’, pe aici pe vremea asta?». I-am explicat si, pana la urma, m-a dus el la aeroport. Am prins avionul la limita!”.

In bratele unei Naomi Campbell
HAVANA, 2006. “Cuba, o minunatie! Aici a fost mai interersant ce s-a intamplat dincolo de cursa. Am vizitat camera de la faimosul Hotel Nacional, unde a locuit si fostul rege al Romaniei, Carol al II-lea. Am ramas mut cind am vazut cozi de sute la oameni la inghetata. Iar de mancare gaseai, ca lumea, doar la free-shop, pentru straini. In rest, prin magazine fluiera vantul, nu vedeai nici macar o bucata de salam. Doar suc de trestie de zahar, la discretie! M-am cazat la particulari, cu ajutorul unui romanas de la ambasada, care stia bine socotelile pe acolo, un tip din Iasi. Si m-am deslusit, recunosc, si la favorurile unei fete superbe, ziceai ca-i Naomi Campbell. I-am facut si poze! Si, inainte de bucurie, am blocat usa de la intrarea in camera cu o canapea, sa nu intre cineva peste mine in timpul «partidei», ca era o locatie cam ciudata. Mi-a zis fata ca vrea 60 de euro, eu fusesem instruit sa nu dau mai mult de 20, pana la urma am cazut la invoiala la 35 de euro. Dar Naomi Campbell, tata, ce sa mai zici?”.

Alergat de caini, busculat de copiii infometati
CAIRO, 2011 noi. “Ultramaraton, 100 de kilometri, am terminat pe locul trei, in 10 ore si 34 de minute. Am platit 120 de euro taxa de participare si erau obligati sa-mi puna la dispozitie autoturism de asistenta pe traseu. Era exact cand Egiptul fierbea cu debarcarea lui Mubarak, aeroport intesat de armata. In fine, masina m-a insotit pana pe la kilometrul 40, aveau doar apa si banane, apoi au disparut complet, nu le-a mai pasat. I-am gasit dormind pe la kilometrul 70! M-au mai acompaniat un pic, dupa care s-au evaporat complet, nu i-am mai intalnit deloc. Se alerga pe sosea, era si nisip mult adus de vant, gunoaie pe margine si caini cautand de mancare. Vreo doi dulai m-au luat la alergat, de nu mai stiam cum sa scap de ei! Am trecut si prin niste sate foarte sarace, trageau de mine copii de sase, sapte ani, «money, money, money». Si noxe de nu mai puteai respira! Una dintre cele mai dificile curse din viata mea!”.

5.400 de kilometriinsumeaza distantele alergate de Victor Ilie in cele 128 de maratoane, adica aproape jumatate din diametrul ecuatorului (12.756 km)

2009: A pierdut avionul prabusit in Ocean, langa coasta Braziliei!
Un destin al sortii l-a salvat de la o moarte cumplita: “Dupa maratonul de la Sao Paolo, am pierdut Air France-ul cu care trebuia sa ma intorc in Europa. Mi-am luat un alt avion care pleca peste vreo patru ore. Si, cum asteptam eu sa ma imbarc, am vazut stirile la televizor: cursa spre Franta, pe care o ratasem, se prabusise in Ocean!”. E vorba despre celebrul zbor 447 (1 iunie 2009), pe ruta Rio de Janeiro – Paris, cel mai mare dezastru din istoria aviatiei franceze, cu 215 pasageri si 12 membri ai echipajului morti in urma catastrofei aeriene.

Sursa: gsp.ro

Comentarii

comentariu

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>