Published On: vin, mai 3rd, 2019

Braila da Romaniei apa facatoare de minuni. Biserica “Buna Vestire” din Braila, izvor cu proprietati vindecatoare

Daca Iasiul se mandreste cu moastele Sfintei Parascheva, capitala cu acelea ale Sfantului Dimitrie, Braila a devenit celebra cu Izvorul Tamaduirii, sarbatoarea din prima vineri de dupa Paste, in Saptamana Luminata. In anul 1863, in timpul lucrarilor de punere a temeliei bisericii “Buna Vestire”, unul dintre ctitori a avut un vis, ce a avut ca rezultat descoperirea unui izvor natural, cu proprietati vindecatoare de ziua Izvorului Tamaduirii.
A fost considerat ca semn divin, izvorul inchizandu-se intr-o fantana, iar deasupra construindu-se Sfantul Altar. Izvorul se gaseste la o adancime de 15 metri si este vindecator doar de ziua Izvorului Tamaduirii, cand agheasma tasneste si suprafata apei fantanii ajunge la doi metri. Numai in aceasta zi preotii deschid fantana si multi bolnavi vin din toata tara sa primeasca agheasma, avand nadejdea si credinta ca se vor vindeca de bolile trupesti si sufletesti.
Izvorul Tamaduirii este o sarbatoare inchinata Maicii Domnului, marcata de fiecare data in prima zi de vineri dupa Paste. Sarbatoarea, veche de aproximativ 1.500 de ani, evoca un miracol petrecut la un izvor aflat in apropierea Constantinopolului. Conform traditiei, in aceasta zi credinciosii ortodocsi vin la biserica, pentru a lua parte la slujba de sfintire a apei, cunoscuta si sub numele de Agheasma Mica.

Ce nu ai voie sa faci in aceasta zi de mare sarbatoare, Izvorul Tamaduirii
In ziua de vineri, de dupa Paste nu se face nici o treaba casnica. Nu se spala si nici nu se calca rufe. Se spune ca cine respecta acest obicei, va avea un loc asigurat in Rai. Gospodinele respecta ziua de praznuire si nu croiesc nici un lucru de imbracamite, pentru ca acesta nu va fi de folos si nu va fi terminat niciodata.

Construirea Bisericii

Biserica Greaca din Centrul Vechi al Brailei – Biserica ,,Buna Vestireˮ a fost construita in secolul al XIX-lea, intre 1863 si 1872, si reprezinta cel mai frumos monument istoric din Braila si unul dintre cele mai interesante monumente arhitectonice din Romania. Biserica Greaca are hramul “Buna Vestire” si a fost ridicata cu sprijinul financiar al comunitatii grecilor din orasul de pe Dunare. Are dimensiuni foarte mari, 43,40 m lungime si 21,50 m latime, fiind ridicata dupa planurile arhitectului Avraam Ioanidis din Brusa. Are vitralii valoroase si pastreaza picturi murale realizate in 1890 de Gheorghe Tattarescu si de altii.

Biserica este declarata monument istoric, are forma de cruce, cu trei sfinte Altare, cu doua turle, iar ca stil domina cel bizantin, cu influente elene, gotice si renascentiste.

Pe fatada criptei, unde se gaseste izvorul, exista urmatoarea inscriptie pe care citim: “Comunitatea Greaca din Braila a asezat piatra de temelie a Bisericii Grecesti Buna Vestire, la 8 Septembrie 1863.” Arhitectul bisericii Buna Vestire a fost Avram Ioannidis din Prusa. Acesta a proiectat o biserica prodigioasa si stralucitoare in cruce inscrisa, cu o clopotnita inalta pe fatada bisericii, care a fost construita de catre mesterul Constantinos Nicolaou. Clopotnita a fost construita la 13 August 1872.
La cutremurul din 1940 s-a prabusit constructia superioara a clopotnitei care dupa aceea a fost construita mai joasa. Prima cupola s-a prabusit la 18 Ianuarie 1868, din cauze necunoscute si lucrarile au fost intrerupte pe o perioada de un an de zile pentru cercetarea celor intamplate.

Materialele de constructie au fost procurate din strainatate, iar lucrarile s-au facut in mare masura cu mesteri italieni. Astfel, putem aminti pe sculptorul Ferdinando Iasevoli, care a facut capitelurile si decoratiunile interioare ale bisericii. Impreuna cu Iasevoli au lucrat si alti mesteri italieni. Dupa moartea lui Iasevoli in 1872, lucrarile au fost terminate de catre ucenicul lui, Gioachimo Brolca. La biserica a lucrat de asemenea si arhitectul german al Comisiei Europene a Dunarii, Oscar Schwab si ajutorul lui Adolph Schuman, ce isi aveau biroul la Galati.

Pana la finalizarea bisericii, comunitatea a construit provizoriu un paraclis de lemn unde se imbisericeau credinciosii. Construirea bisericii s-a terminat la 1 Octombrie 1872, iar tarnosirea s-a oficiat cu mare fast la 29 a aceleiasi luni, in prezenta episcopului Dunarii de Jos Melchisedec (1864-1879), a preotilor bisericii Grigorie Gogos si Savas Iosifidis, a multimii si a epitropilor de atunci: Mihail Rodocanakis, G. A. Economou si G. A. Antipas, precum si a unui numar mare de persoane. In amintirea acestui eveniment a fost inscrisa o inscriptie pe o placa de marmura ce a fost asezata pe fatada bisericii unde se poate citi: “Comunitatea Greaca din Braila a construit pe propria sa cheltuiala aceasta Sfanta Biserica, pe care a dedicat-o Bunei Vestiri si a asezat temelia, la 8 Septembrie 1863, iar prima tarnosire a acesteia s-a savarsit la 29 Octombrie 1972.”
Candelabrele sunt grandioase din cristal de Murano si Boemia, care impreuna cu pardoseala care este din parchet creeaza vizitatorului un sentiment de maretie. De asemenea, biserica este infrumusetata de sfesnice, lucrate la atelierele din Constantinopol, care sunt asezate intre iconostase, ce se sprijina la baza coloanelor. Un numar mare de icoane portabile completeaza decorul bisericii. Ca rezultat al asezarii bisericii in vecinatatea Dunarii, la douazeci de ani de la tarnosirea ei, exteriorul cladirii s-a deteriorat datorita umezelii si astfel la inceputul lui Iunie 1896 au inceput lucrarile pentru reparatiile necesare.

In anul 1899, primaria Brailei in intelegere cu comunitatea greaca a hotarat sa foloseasca clopotnita bisericii grecesti Buna Vestire ca foisor de foc, deoarece era cea mai inalta cladire din oras. Clopotnita era in legatura telefonica cu serviciul de pompieri, si pentru a se stinge incendiile la timp, functiona ca observator zi si noapte.

Povestea izvorului de sub biserica
Chiar de sub unul dintre cele trei altare ale bisericii grecesti, la adancimea de 12 m, s-a descoperit un izvor cu apa limpede in anul 1863. Legenda spune ca acest izvor a iesit la iveala chiar in timpul cand se sapa fundatia acestui edificiu. De atunci se crede despre apa izvorului ca se transforma in aghiazma doar in ziua de vineri, imediat dupa Sarbatoarea de Pasti, intr-o singura zi pe an.

Credinciosi din toata tara vin la aceasta biserica in fiecare an, in Saptamana Luminata, pentru a se ruga si a lua apa de la Izvorul Tamaduirii. Ei cred ca apa are putere vindecatoare pentru bolile sufletului si ale trupului chiar atunci in prima zi de vineri dupa Pasti (exact cum spune legenda) si vin in numar mare cu speranta ca se vor vindeca, ca rugaciunile vor fi primite si dorintele lor se vor indeplini. Multi enoriasi spun ca s-au vindecat de boli despre care credeau ca nu vor mai scapa, dupa ce au baut aghiazma.

,,Buna Vestireˮ este singura biserica din Romania care are trei hramuri si trei altare
Un altar este central si este ridicat in cinstea Bunei Vestiri. Deasupra Sfintei Mese se poate admira baldachinul care are sase coloane inalte, sculptate atat de frumos, cu adevarate dantelarii.

Alt altar se afla in partea de sud a bisericii si a fost dedicat Sfantului Nicolae.

Ultimul altar este pozitionat in partea de nord si a fost construit in cinstea Sfantului Gherasim din Kefalonia. Chiar sub acest altar se spune ca a existat izvorul cu apa facatoare de minuni.

Clopotnita bisericii este impresionanta, a fost opera mesterului Constantinos Nicolaou si dateaza din 13 august 1872. Prima clopotnita era mai inalta, dar s-a daramat la 18 ianuarie 1868 din cauza avariilor suferite in urma unui cutremur.

Comentarii

comentariu

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>