Published On: vin, mai 31st, 2019

31 MAI – Ziua Mondiala fara Tutun. Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Braila deruleala activitati de informare a riscurilor pentru sanatate

Agentia Nationala Antidrog (ANA) se alatura Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) pentru marcarea Zilei Mondiale fara Tutun (31 mai), prin organizarea, la nivel national, de activitati de informare, sensibilizare si constientizare in mediul scolar sau in comunitate, activitati de petrecere a timpului liber si de formare de abilitati de viata sanatoasa.

In fiecare an, la data de 31 mai, Organizatia Mondiala a Sanatatii, alaturi de parteneri, desfasoara la nivel mondial ample campanii de informare pentru a sublinia riscurile pentru sanatate asociate consumului de tutun si pentru a promova politicile sociale de reducere a consumului.

Avand ca tema „Tutunul si bolile pulmonare – Nu lasa tutunul sa-ti taie respiratia! Alege sanatatea!”, campania din acest an este centrata pe legatura intre fumat si sanatatea plamanilor si isi propune cresterea constientizarii cu privire la:

impactul negativ pe care fumatul il are asupra plamanilor, de la boli respiratorii cronice la cancer;

rolul fundamental pe care il au plamanii in sanatatea si buna functionare a intregului organism;

amploarea mortalitatii si imbolnavirilor cauzate de fumat, la nivel global;

sublinierea legaturii dintre fumat si mortalitatea cauzata de tuberculoza;

efectele expunerii la fumul de tigara asupra sanatatii plamanilor pentru oamenii de toate varstele.

In calitate de coordonator national al politicilor publice in domeniul reducerii cererii si ofertei de droguri, ANA sustine, prin demersurile sale, organismele internationale cu rol similar, motiv pentru care, si in acest an, se vor implementa, la nivel national, prin cele 47 de Centre de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog, activitati de informare, sensibilizare si constientizare, in mediul scolar sau in comunitate, cu privire la efectele nocive asociate fumatului.

Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Braila, prin specialistii si voluntarii sai, deruleaza pe parcursul intregii saptamani o serie de activitati in vederea sensibilizarii opiniei publice locale cu privire la riscurile de sanatate asociate fumatului. Au fost planificate activitati in mediul scolar (Liceul de Arte ”Hariclea Darclee”,  Liceul ”Panait Cerna”, Scolile Generale: ”Fanus Neagu”, ”Nedelcu Chercea”, ”Al. I. Cuza”) in Penitenciarul Braila si in randul comunitatii (activitatea se va desfasura pe 31 mai, cu sprijinul voluntarilor, in centrul istoric al orasului.

Modalitatile prin care tutunul afecteaza in mod negativ plamanii persoanelor care fumeaza sau care stau in medii in care se fumeaza:

  1. Cancer pulmonar:

Fumatul este principala cauza a cancerului de plamani, responsabil pentru mai mult de 2/3 din decesele la nivel global, datorate cancerului pulmonar. De asemenea, expunerea la fumul de tigara, acasa sau la locul de munca, creste riscul aparitiei cancerului pulmonar. Renuntarea la fumat reducere riscul de cancer pulmonar. Dupa 10 ani de abstinenta ca fumator, riscul scade la jumatate fata de cel al unui fumator activ.

  1. Boli respiratorii cronice:

Fumatul este cauza principala a bolilor pulmonare obstructive cronice. BPOC este termenul folosit pentru a descrie o serie de boli evolutive care duc la ingustarea cailor respiratorii si fac respiratia dificila.

BPOC moderata si severa afecteaza aproximativ 65 de milioane de oameni in intreaga lume. Cele mai intalnite afectiuni din sfera BPOC sunt emfizemul si bronsita cronica, dar BPOC poate include si astmul refractar (ireversibil) si unele forme de bronsectazii.

Fumatul este de departe principala cauza a BPOC, insa aceasta poate fi cauzata si de expunerea indelungata la poluarea aerului, la praf sau substante chimice.

Dat fiind faptul ca BPOC este o boala cronica, aceasta nu se poate vindeca, dar poate fi tinuta sub control. Medicatia si schimbarea stilului de viata, cum ar fi renuntarea la fumat, pot ajuta.

Riscul de a dezvolta astfel de boli este mai crescut pentru persoanele care se apuca de fumat la o varsta mai mica deoarece fumatul incetineste dezvoltarea plamanilor, in mod semnificativ.

  1. Tuberculoza:

Tuberculoza afecteaza in mod negativ plamanii, reducand functiile acestora, iar fumatul accentueaza aceste efecte negative, crescand riscurile insuficientei respiratorii.

  1. Poluarea aerului:

Fumul de tigara este un puternic poluant in mediile inchise, continand peste 7000 de substante chimice, din care 69 cu puternic efect cancerigen. Fumul de tigara in incaperile inchise rezista in aer pana la 5 ore, afectand in continuare plamanii.

  1. Fumatul pasiv:

Expunerea fatului in viata intrauterina la toxinele din fumul de tigara impiedica adesea dezvoltarea si buna functionare a plamanilor.

La nivel mondial peste 165.000 de copii mor inainte de implinirea varstei de 5 ani de diverse boli respiratorii asociate fumatului pasiv. Copiii expusi fumatului pasiv au un risc crescut de a dezvolta boli respiratorii cronice.


Comentarii

comentariu

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>