Published On: mie, mart. 13th, 2019

Violatorul in serie din Braila eliberat conditionat a comis-o din nou / Doua agresiuni sexuale in doua orase in aceeasi zi

Monstrul cu chip de om, Cristian Georgel Alexandru a atacat din nou.

Marti dimineata, lucratorii Inspectoratului de Politie Judetean Galati au fost anuntati ca o fetita de 10 ani a fost agresata sexual intr-o scara de bloc. In aceeasi zi, in jurul orei 13.50, politistii IPJ Braila au fost sesizati de cativa cetateni ca un barbat intretine relatii sexuale orale cu un minor, pe Faleza Dunarii. Aparent, doua cazuri fara nicio legatura intre ele, petrecute in judete diferite. In realitate, un obsedat sexual, liberat conditionat in decembrie 2018, care a revenit la vechile obiceiuri, pe numele sau Cristian Georgel Alexandru.

Suspectul ar fi abordat, in jurul orei 8 dimineata, o fetita de 10 ani care se indrepta spre scoala. Ar fi condus-o in scara unui bloc, din zona Neacsu, unde ar fi agresat-o sexual. Copila le-a povestit totul parintilor, iar acestia au anuntat organele abilitate. Politistii au facut un apel catre cetateni sa sune la 112 daca au informatii care sa conduca la identificarea si capturarea agresorului, in baza unor imagini surprinse de camerele video ale unui agent economic din zona respectiva.

Tot in cursul zilei de ieri, dupa amiaza, barbatul ar fi intretinut relatii sexuale orale cu un minor pe faleza Dunarii Braila. La sesizarile trecatorilor, politistii l-au prins si predat lucratorilor IPJ Galati pentru a fi audiat si in cazul minorei agresate.

Astfel, s-a stabilit ca este vorba de violatorul in serie care a terorizat Braila inca din anul 2003. Atunci acesta a fost diagnosticat cu “intarziere psihica si vid emotional”, fiind totodata caracterizat drept “pervers sexual”. In 2009, medicii i-au prescris acestuia o medicamentatie pentru inhibarea libidoului. In 2013, anchetatorii l-au supus din nou pe agresorul sexual unei expertize medicale psihiatrice, recomandand instantei “obligarea inculpatului la tratament medical de specialitate”.

Violator in serie, cu grave probleme de comportament, Cristian Georgel Alexandru a atacat cinci brailence, numai in februarie 2013, patru dintre acestea erau eleve la Liceul Nicolae Iorga, a cincea victima, de 18 ani, a fost talharita pe strada Dorului, dupa ce violatorul i-a pus cutitul la gat. Zece ani mai devreme, in 2003, bestia fusese condamnata tot 8 ani si 6 luni de puscarie pentru viol, perversiuni sexuale, talharie si port ilegal de cutit, insa a scapat cu 1.000 de zile mai devreme.

Comentarii

comentariu

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>