Published On: mar, sept. 4th, 2018

Tanarul de 28 de ani din Braila, care a incalcat masura preventiva a arestului la domiciliu, a fost prins de catre politisti

La data de 01 septembrie, politistii braileni au efectuat un control la domiciliul unui brailean, in varsta de 28 de ani, fata de care Tribunalul Prahova a dispus, la data de 28.08.2018, masura arestului la domiciliu.

In fapt, in perioada iunie 2016 – 2018, acesta a procurat si comercializat substante susceptibile de a avea efecte psihoactive, fara a detine autorizare, catre dealeri si consumatori, pe raza judetelor Prahova, Galati si Braila.

Cu aceasta ocazie s-a constatat faptul ca tanarul nu se afla acasa. S-a procedat la contactarea sa telefonica, in mod repetat, pana cand acesta a raspuns. A precizat faptul ca se simte rau şi a parasit domiciliul pentru a cumpara pastile de la o farmacie, refuzand sa spuna unde anume se afla.

In urma cautarilor efectuate, politistii l-au depistat pe tanar intr-un taxi, pe strada Plevna, in timp ce revenea catre domiciliu si se afla sub influenta bauturilor alcoolice.

La controlul efectuat in autoturism, in dreptul scaunului dreapta fata, ocupat anterior de catre acesta, pe podea, a fost identificat un cutit intr-o sacosa, care i-ar fi apartinut.

Din cercetarile efectuate a rezultat faptul ca braileanul a indus in eroare organele de poliţie cu privire la motivul pentru care a parasit locuinta.

Dupa finalizarea cercetarilor, a fost transportat in vederea reintroducerii in domiciliu, urmand ca astazi, 03.09.2018, politistii sa sesizeze instanta de judecata cu privire la evenimentul produs si sa solicite inlocuirea masurii arestului la domiciliu cu masura arestarii preventive.

Totodata, in cauza a fost intocmit dosar penal si se continua cercetarile sub aspectul savarsirii infractiunii de port fara drept de obiecte periculoase.

Comentarii

comentariu

About the Author