Published On: mar, aug. 21st, 2018

Leul a inceput saptamana cu dreptul

Incetinirea ritmului de depreciere a lirei turcesti a permis monedelor de la marginea zonei euro sturcesti recupereze o parte din terenul pierdut in ultimele doua saptamani.

Cursul euro a scazut de la 4,6569 la 4,6483 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat intre 4,647 si 4,656 lei. Cotatiile de la ora 14:00 se plasau in jurul valorii de 4,649 lei.

Media dolarului a coborat de la 4,0829 la 4,0737 lei, iar cotatiile lui fluctuau intre 4,069 si 4,081 lei.

Fuga investitorilor dupa „refugii sigure", precum francul elvetian sau yenul japonez, din cauza crizei prin care se afla sistemul financiar din Turcia, s-a temperat ieri. Pe acest fond, moneda elvetiana se deprecia la 1,135 – 1,139 franci/euro, iar cursul ei a scazut de la 4,1043 la 4,0891 lei.

In piata monetara, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobanzilor la majoritatea creditelor in lei, a stagnat la 3,27%, iar cel la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scazut de la 3,44 la 3,43%. Indicele la noua a scazut la randul sau de la 3,51 la 3,50% in timp ce valoarea celui la 12 luni a stagnat la 3,56%.

Monedele aveau o evolutie usor apreciativa fata de euro. Cea poloneza se tranzactiona intre 4,294 si 4,311 zloti iar cea maghiara intre 322,7 si 324 forinti.

De la inceputul anului euro s-a depreciat cu circa 5% fata de dolar, in conditiile incetinirii ritmului de crestere a economiei din zona. La aceasta se adauga diferentialul dintre dobanzile practicate de Rezerva Federala si BCE, care ii determina pe investitori sa se retraga de pe plasamentele pe moneda unica.

Analistii de la Deutsche Bank si banca Nomura atrag atentia asupra posibilitatii ca euro sa scada in urmatoarele saptamani la un nivel de 1,10 dolari.

Euro se tranzactiona ieri intre 1.1395 si 1,1442 dolari, investitorii avand atentia indreptata catre simpozionul principalilor bancheri care se va desfasura la Jackson Hole (Wyoming, SUA).

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg scadea ieri la pranz la 6.480,85 dolari.

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00

Comentarii

comentariu

About the Author