Published On: mie, aug. 29th, 2018

A doua zi de depreciere pentru leu

Leul a avut o zi relativ linistita de usoara depreciere fata de euro dar de intarire in ceea priveste dolarul, francul elvetian fiind stabil.

Cursul euro a crescut de la 4,6416 la 4,6474 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat intre 4,6422 si 4,65 lei. Cotatiile de la ora 14:00 se plasau in jurul valorii de 4,647 lei.

Media dolarului american a scazut de la 3,9959 la 3,9723 lei, minimul ultimelor patru saptamani, iar cotatiile din piata fluctuau intre 3,97 si 3,983 lei.

Moneda elvetiana fluctua intre 1,142 si 1,145 franci/euro iar media ei crestea usor de la 4,0646 la 4,0661 lei.

Injectia de lichiditate la care a recurs luni BNR pentru a atenua lipsa de lei din piata monetara isi manifesta efectele ieri, indicii ROBOR cunoscand scaderi.

BNR a imprumutat bancile comerciale care aveau deficit de lei, printr-o operatiune repo, cu o suma totala de 12,17 miliarde de lei, cea mai ridicata valoare a ultimilor sase ani. Maturitatea operatiunii este de sapte zile, la o dobanda de 2,5%.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobanzilor la majoritatea creditelor in lei, a scazut, la 3,25%, iar cel la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,43%. Indicele la noua a avut, la randul lui, o evolutie stabila, oprindu-se la 3,49%, la fel ca si cel la 12 luni care de trei zile s-a oprit la 3,56%.

Monedele din regiune aveau, la randul lor, o evolutie oscilanta fata de euro. Cea poloneza se aprecia usor la 4,269 – 4,277 zloti iar cea maghiara urca la 323,6 – 324,4 forinti, valori totusi apropiate de cele de luni.

Perechea euro/dolar se mentinea pe crestere si urca la 1,1663 – 1,1707 dolari, maxim al ultimei luni.

Deprecierea dolarului a survenit dupa declaratiile sefului antenei Fed din St. Louis, James Bullard, care considera ca o politica de continuare a majorarii dobanzilor, ar putea crea premisele unei recesiuni

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg urca ieri la pranz la 6.913,13 dolari, fata de 6.719,04 dolari, luni seara .

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00

Comentarii

comentariu

About the Author