Published On: vin, Iul 28th, 2017

Asociatia “Aura 2010” si-a pierdut acreditarea / Batranii din centre erau abuzati si neglijati

Asociatia “Aura 2010” din Braila a ramas fara acreditare, dupa ce Corpul de control al ministrului Muncii a gasit nereguli grave in centrele ONG-ului, unde erau batrani neglijati si abuzati, tinuti in spatii de cazare inadecvate si fara a primi intotdeauna medicatia de care aveau nevoie. Persoanele din centre erau nevoite sa manance in pat sau pe noptiera, pentru ca nu exista sali de mese, iar in unele centre au fost gasite alimente expirate, potrivit Libertatea.ro

Corpul de control al ministrului Muncii si Justitiei Sociale a facut verificari la Asociatia ”Aura 2010” Braila, iar in urma neregulilor constatate a propus retragerea acreditarii, precum si a licentelor petnru servicii sociale. Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a dispus, prin ordin, aplicarea recomandarilor facute de Corpul de control.

Echipa de control a constatat ca serviciile sociale pe care le acorda Asociatia ”Aura 2010”, in calitate de furnizor de servicii sociale, nu indeplinesc cerinte de baza pentru a putea raspunde nevoilor beneficiarilor, a anuntat, joi, Ministerul Muncii.

Controalele facute in centrele de ingrijire a batranilor adminisrate de Asociatia ”Aura 2010” au scos la iveala nereguli grave: spatii de cazare inadecvate, personal insuficient, lipsa salilor de mese, inexistenta evidentei medicatiei administrate.

Mai mult, batranii ingrijiti in aceste centre erau abuzati, neglijati si pusi sa plateasca sume mai mari decat taxele stablite pentru serviciile pe care le primeau. In raportul Corpului de control se mai arata ca serviciile oferite de nu sunt eficace, accesibile, comprehensive, sustenabile, centrate pe nevoile individuale ale beneficiarului.

Unele centre ale asociatiei sunt supraaglomerate, functioneaza fara avize si autorizatii si nu respecta standardele minime de calitate. Persoanele din centre sunt nevoite sa manance in pat sau pe noptiera, pentru ca nu exista sali de mese, iar in unele centre au fost gasite alimente expirate, care au fost distruse in timpul controlului. Centrele au personal insuficient si in multe cazuri nu este specializat pe problemele si nevoile oamenilor cazati acolo.

“Mediul fizic nu este accesibil, sigur, functional si intim, beneficiarii nu primesc servicii in conformitate cu contractul de furnizare a serviciilor sociale, planurile de interventie/ingrijire si asistenta sunt identice pentru toti beneficiarii de la toate centrele, nu sunt desemnati responsabili de caz in niciunul dintre centrele controlate”, scrie in raportul Corpului de control.

Echipa de control a mai constatat ca sunt incalcate inclusiv unele drepturi ale beneficiarilor, cum ar fi dreptul de a primi serviciile sociale prevazute in planul individualizat de asistenta si ingrijire, de a consimti asupra serviciilor asigurate prin contract, de a nu fi abuzati, neglijati, de a nu fi exploatati economic privind banii, proprietatile, sau de a nu le fi cerute sume ce depasesc taxele convenite pentru servicii, de a-si gestiona asa cum doresc resursele finaciare, de a fi informati la zi, complet si accesibil, despre politica si procedurile centrului si a-si putea exprima liber opiniile in legatura cu acestea, de a fi informati cu privire la toate activitatile desfasurate in centru, de a refuza unele servicii in anumite circumstante, de a fi tratati individualizat pentru o valoare maximala a potentialului personal.

Comentarii

comentariu

About the Author