Published On: mie, Mai 24th, 2017

Mai multe posturi pentru tineri, in cadrul CJ, vor fi scoase la concurs / Chiriac: “Haideti sa le dam sanse si tinerilor”

Astazi, in cadrul sedintei ordinare a Consiliului Jutedean, unul dintre proiectele de pe ordinea de zi viza transformarea mai multor posturi din administratia locala. Concret, proiectul intitulat “Proiect de hotarare privind modificarea statutului de fuctii al aparatului de specialitate al Consiliului Jutedean Braila, prin transformarea unor posturi vacante” consta in tranformarea mai multe posturi care cer experienta in domeniu, in posturi la care se pot inscrie si tinerii.

Printre posturile care au suferit modificari se numara: auditor, clasa I, grad profesional superior, care se transforma in auditor clasa I, grad profesional asistent, referent, clasa III, grad profesional superior in cadrul Directiei Adminsitrare patrimoniu in fuctia de executie consilier,  devine clasa I, grad profesional asistent sau postul de consilier, clasa I, grad profesional superior in cadrul aceleiasi Directii, la departamentul Financiar Contabil, care va deveni consilier, clasa I, grad profesional debutant.

Aceste modificari propuse au generat discutii intre presedintele CJ, Francisk Chiriac si consilierul judetean din partea PNL, Ovidiu Nechita.  Prima interventie a liberalului a vizat daca modul in care viitoarele posturi vor fi ocupate, daca vor fi ocupate prin recrutare sau promovare. Raspunsul lui Chiriac a venit imediat si i-a raspuns consilierului ca posturile vor fi ocupate prin recrutare pentru a da sanse tuturor.

Nechita si-a continuat interventia intreband de ce pana in prezent aceste posturi nu au fost ocupate. Totodata acesta a mai adaugat ca nu-si doreste ca administratia locala sa fie o rampa de lansare pentru tineri.

“Pana acum aceste posturi, sa dam un exemplu la Financiar, de la grad profesional superior se trece la debutant si sunt mai multe, de ce nu au fost scoase la concurs pe gradul de superior si sunt acum pe gradul de debutant. Nu am nimic impotriva tinerilor debutanti, dar nu vreau ca noi sa fim o rampa de lansare pentru acestia. In momentul in care pe aceste posturi vor fi doar tineri vor aparea probleme ca nu aveti cu cine sa lucrati”, a spus Nechita.

Chiriac i-a raspuns acestuia ca pana acum aceste posturi nu au fost ocupate deoarece nimeni nu s-a prezentat la concursurile organizate. Cat de problema cu tinerii, presedintele CJ considera ca tinerii braileni merita o sansa pentru a-si demonstra capacitatile.

“S-au scos si nu s-au ocupat si am zis sa dam o sansa si tinerilor, sa improspatam cu oameni tineri pentru a-i pregati pentru aparatul de specialitate. Eu zic ca e un lucru bun sa ajungem la un echilibru intre ceea ce inseamna profesional, dar sa vina si tineri din spate, sa le dam o sansa . Eu am incredere ca tinerii nostri care termina o scoala pe domeniul respectiv sunt bine pregatiti si au capacitatea de invatare mult mai rapida decat un superior. Haideti sa le dam sanse si tinerilor de-a ocupa un post in administratie, de-a fi pregatiti, de-a fi viitorul adminsitratiei brailene, pentru ca daca mergem doar pe partea superioara e foarte greu sa vina si n-as vrea ca cei superiori sa vaneze posturile respective, mai bine sa le vaneze tinerii”,  a spus Francisk Chiriac.

Comentarii

comentariu

About the Author