Published On: vin, Mai 5th, 2017

GALERIE FOTO: Rablele uitate de proprietari, in vizorul Politiei Locale

Pe linia nerespectarii prevederilor Legii nr. 421/2002 privind Regimul juridic  aplicabil vehiculelor fara stapan sau abandonate, aflate pe terenuri apartinand domeniului public sau privat al statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale, politistii locali din cadrul Serviciului Circulatie Rutiera au identificat pe parcursul lunilor martie si aprilie, numai in zona cartierelor Radu-Negru, Viziru I, II si Calarasi IV, un numar de 23 autovehicule a caror proprietari au neglijat intretinerea acestora si a caror stare tehnica prezenta indicii care le fac improprii circulatiei pe drumurile publice.

In acest sens, toti proprietarii de autovehicule identificati au fost somati ca in termenul legal de 10 zile sa procedeze la eliberarea domeniul public.

Dupa expirarea termenului prevazut de lege toti cei 23 de proprietari au procedat la eliberarea domeniului public, deplasand auto in cauza pe teren proprietate personala sau au fost valorificate prin programul „Rabla 2017”.

Actiunea privind identificarea vehiculelor abandonate sau fara stapan va continua si in celelalte cartiere ale municipiului, urmarindu-se astfel ca locuitorii municipiului sa beneficieze de destinatia legala a domeniului public.

Comentarii

comentariu

About the Author