Published On: lun, Apr 3rd, 2017

Carnea de porc se va scumpi cu 15-30%

Romanii se vor confrunta cu o noua serie de scumpiri. Asociatia Romana a Carnii (ARC) a emis un comunicat de presa prin care a avertizat ca in aceasta luna pretul carnii de porc se va majora cu 15-30%.

"Comparativ cu ultimii doi ani, in trimestrul I 2017, pretul mediu de achizitie pentru carcasa de porc a fost cu 26% mai mare fata de 2016 si cu 12% mai mare fata de 2015. Conform datelor prezentate de Comisia Europeana in luna martie 2017, in cadrul Consiliului Economic al Observatorului pentru Piata Carnii se estimeaza ca aceasta crestere a pretului carnii de porc va urma o curba ascendenta pana in a doua parte a anului 2017, cand va avea loc o stagnare”, se arata in comunicat

Potrivit ARC, pretul pieptului de porc a crescut cu 40%, iar pretul jambonul a inregistrat o crestere de 25%, in ultimele 12 luni.

ARC sustine ca printre cauzele care au condus la cresterea pretului carnii de porc la nivel european se numara cresterea semnificativa in cursul anului 2016 a exportului de carne de porc in tarile asiatice, in special in China, Japonia si Hong Kong si scaderea efectivelor de porcine, la toate categoriile de varsta, cu o scadere de pana la -2,3% la tineret intre 20-50 kg si de -1,1% la porcii la ingrasat intre 50-80 kg.

Comentarii

comentariu

About the Author