Published On: mie, Apr 26th, 2017

Alerta la Chiscani / Electrocentrale sub asaltul pompierilor

Miercuri, 26 aprilie 2017, intre orele 10.00 – 12.00, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Dunarea” al judetului Braila va organiza si desfasura un exercitiu cu forte si mijloace in teren, avand ca tip de riscuri asociate explozie urmata de incendiu. In cadrul exercițiului se va avea in vedere testarea si verificarea echipamentelor sistemului de instiintare, avertizare si alarmare in situatii de protectie civila a localitatii Chiscani si a operatorului economic unde se desfasoara exercitiul.

Tema exercitiului este “Activitatea Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta BRAILA si a Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta “Dunarea” al judetului Braila pentru conducerea si coordonarea fortelor de interventie prevazute in Planul de Urgenta Externa al SOCIETATII COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA – SUCURSALA ELECTROCENTRALE CHISCANI, in cazul producerii unui accident major cu efecte in afara amplasamentului”.

In timpul executarii unor lucrari de curatire a unui rezervor in care a fost depozitata pacura a avut loc o explozie urmata de incendiu. Explozia produsa a avut ca efect avarierea rezervorului si incendierea acestuia, precum si avarierea rezervorului alaturat, existand pericolul de extindere a incendiului la acesta.

Din cauza norului de fum dens care se degaja exista riscul intoxicarii personalului de pe amplasamentul societatii si a populatiei din afara amplasamentului aflata pe directia de deplasare a norului.

Avand in vedere amploarea evenimentului si a conditiilor meteorologice (viteza vantului este de 3 m/s din SE, temperatura 25° C, izotermie) se impune punerea in aplicare a Planului de Urgenta Interna, a prevederilor Planului de Urgenta Externa si introducerea semnalului ALARMA LA DEZASTRE.

Structuri implicate in derularea activitatilor pe timpul exercitiului sunt:  Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Dunarea” al judetului Braila, Inspectoratul de Politie Judetean, Inspectoratul Judetean de Jandarmi, Serviciul de Ambulanta Judetean, Agentia pentru Protectia Mediului, Comisariatul Judetean Braila al Garzii Nationale de Mediu, Inspectoratul Teritorial de Munca, Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta Chiscani si personal de pe locul de munca.

Principalele obiective avute in vedere pe timpul desfasurarii exercitiului sunt:

– verificarea conceptiei de actiune stabilita prin planul organizarii si desfasurarii exercitiului, avandu-se in vedere Planul de Urgenta Externa al SOCIETATII COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA – SUCURSALA ELECTROCENTRALE CHISCANI;

– antrenarea tuturor structurilor din cadrul Sistemului judetean cu atributii in managementul situatiilor de urgenta, precum si a celorlalte servicii care indeplinesc functii de sprijin pe timpul producerii situatiilor de urgenta;

– asigurarea cooperarii eficiente a fortelor participante si conducerii operative a actiunilor de interventie; punerea in aplicare a sistemului informational decizional privind alarmarea, alertarea, notificarea, transmiterea datelor, informatiilor si prelucrarea acestora celor interesati;

– realizarea actiunilor si masurilor ulterioare pentru reabilitarea si restabilirea starii de normalitate;

– antrenarea personalului privind aplicarea procedurilor operationale de interventie pentru salvarea persoanelor aflate in zona producerii accidentului si realizarea cooperarii cu structurile abilitate sa desfasoare interventii potrivit domeniului de competenta;

– realizarea legaturilor pentru conducere, informare si cooperare, incepand cu sectoarele de interventie, centralizarea datelor, intocmirea rapoartelor si transmiterea acestora;

– antrenarea in lucrul cu tehnica de interventie si respectarea masurilor de tehnica securitatii muncii si de prevenire a accidentelor pe timpul interventiei;

– verificarea, cunoasterea si aplicarea de catre populatie a regulilor de protectie in astfel de situatii.

Comentarii

comentariu

About the Author