Published On: mie, Ian 18th, 2017

Investitiile straine in judetul Braila au generat cifre de afaceri de peste 660 milioane de lei

Investitiile straine atrase de judetul Braila in anul 2015 au generat cifre de afaceri de peste 660 milioane de lei (aproape 150 milioane de euro), iar companiile cu capital strain au creat peste 4.000 de locuri de munca. In topul investitorilor straini din Braila, dupa cifra de afaceri generata, pe primul loc se afla Turcia, cu peste 210 milioane de lei. Urmeaza Italia (190 milioane de lei), Germania  (113 milioane de lei), Belgia (36 milioane de lei), Cipru (33 milioane de lei) si Marea Britanie (15 milioane de lei), potrivit unui studiu Creditinfo, companie specializata in furnizarea produselor si serviciilor de management al riscului comercial.

La nivel national, companiile din Romania care au investitori straini au inregistrat o cifra de afaceri totala de peste 250 miliarde de lei (55 miliarde de euro) in anul 2015 si au creat peste un milion de locuri de munca.

Pe primul loc sunt firmele olandeze, cu o cifra de afaceri de aproximativ 35 de miliarde de euro (aproape 156 miliarde de lei). Urmeaza firmele cu capital german, care genereaza cifre de afaceri de aproape 20 de miliarde de euro (peste 88 milioane de lei), cele cu capital austriac, cu cifre de afaceri de aproape 13 miliarde de euro (peste 58 milioane de lei). Clasamentul este completat de Franta, ale carei investitii in Romania genereaza cifre de afaceri de 12,6 miliarde de euro (peste 57 milioane de lei), Italia si Cipru, cu cifre de afaceri de peste 7 miliarde de euro fiecare, respectiv Elvetia, cu 6 miliarde de euro cifra de afaceri.

"Raportarile lunare realizate de Creditinfo si cele speciale, dedicate clientilor nostri, se bazeaza pe informatii obtinute in timp real din surse oficiale – ANAF, Ministerul de Finante, Registrul Comertului, Ministerul Justitiei, pe care analistii Creditinfo le introduc in uriasa noastra baza de date. Utilizam un sistem folosit cu succes in numeroase tari europene”, a declarat Aurimas Kacinskas, Director General Creditinfo Romania.

Potrivit studiului citat, clasamentul profitabilitatii este deschis de firmele cu capital german si olandez, care au realizat in anul 2015 profituri de aproximativ 880 milioane de euro (4 miliarde de lei fiecare). Urmeaza firmele cu capital francez, care au realizat un profit total de 620 milioane de euro (peste 2,7 miliarde de lei), austriac, cu 430 milioane de euro (peste 1,9 miliarde de lei), italian – profit de 250 milioane de euro (1,1 miliarde de lei) si luxemburghez – 160 milioane de euro (peste 700 milioane de lei). In total, companiile cu capital strain au inregistrat in anul 2015 un profit total de 2,7 miliarde de euro.

Cele mai profitabile domenii de activitate ale firmelor cu capital strain din Romania sunt industria auto, comertul cu ridicata al produselor din tutun, respectiv comercializarea combustibililor gazosi prin conducte.

Studiul Creditinfo mai arata ca firmele cu capital strain au creat la nivelul anului 2015 peste un milion de locuri de munca. Cei mai multi angajati au companiile cu capital german si olandez (peste 200.000 de angajati), italienesc – peste 130.000 de angajati, Franta – peste 100.000 de angajati, Austria – peste 95.000, Cipru – peste 80.000 si Luxemburg – peste 40.000 de angajati.

Creditinfo Romania este un lider recunoscut in furnizarea produselor si serviciilor de management al riscului comercial. Cu o experienta de peste 13 ani in piata din Romania, Creditinfo sprijina companiile in luarea unor decizii de credit informate.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author