Published On: joi, Ian 5th, 2017

HC Dunarea Braila a castigat ultimul meci amical, inaintea reluarii campionatului / Eliza Buceschi a fost cea mai buna marcatoare a formatiei brailene la meciul de debut

HC Dunarea Braila e pregatita de reluarea Ligii Nationale de Handbal Feminin. Formatia braileana a castigat ultimul meci amical disputat in compania celor de la Danubius Galati, scor 25-18 (9-7). In acest meci a debutat cel mai important transfer al brailecelor din pauza de iarna, Eliza Buceschi. Eliza a facut un meci bun, fiind cea mai buna marcatoare din tabara lui Costica Buceschi, cu 6 goluri.

In prima repriza, partida a fost una echilibrata, cu ratari la ambele porti. Chiar daca jocul a fost echilibrat moldovencele au fost la conducere pe tabela de marcaj, doar de doua ori. Prima data dupa ce au deschis scorul in primul minut al jocului, iar mai apoi cand s-au distantat la 2-1. Braila a fost adusa in avantaj pentru prima data de Gabriela Perianu care a marcat pentru 3-2. Pana la finalul primelor 30 de minute jocul a fost echilibrat, cu Braila avand constant cel putin un gol avans. In minutul 26 Dunarea s-a desprins prima data la doua goluri, scor 8-6, apoi Krnic, fosta jucatoare a Dunarii, de la 7 metri a redus din handicap, iar scorul primei reprize a fost stabilit de Eliza Buceschi, 9-7 pentru Braila.

In repriza a doua elevele lui Buceschi au fost mult mai montate si mai inspirate in fata portii.In minutul 34, Lipara a marcat pentru 12-8, dupa care a urmat o perioada de joc foarte buna pentru brailence, care s-au distantat la sase goluri, scor 16-10. Dupa aceasta perioada de joc buna, brailencele s-au relaxat, ceea ce le-a permis celor de la Danubius Galati sa se aproprie la 3 goluri in minutul 42, scor 16-13. Braila s-a trezit si a marcat de 4 ori consecutiv si in minutul 48 Eliza Buceschi a dus echipa antrenata de tatal sau la 7 goluri avantaj, scor 20-13. Pana la finalul jocului Braila a controlat jocul, iar Eliza Buceschi a stabilit rezultatul final, transformtnd o aruncare de la 7 metri in minutul 59, scor 25-18.

HC Dunarea: Eliza Buceschi – 6 goluri, Alexandra Orsivschi -5, Aneta Udristioiu -3, Andreea Lipara -3, Bianca Tiron -2, Gabriella Szucs -2, Timea Tatar -2, Gabriela Perianu -1 si Madalina Zamfirescu -1. Au mai jucat: Elena Voicu, Alina Czeczi, Anca Ciuclaru, Diana Axinte.

Pe 7 ianuarie HC Dunarea Braila va juca in etapa a XII-a in deplasare la HCM Rm. Valcea.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author