Published On: mar, Ian 31st, 2017

Braila isi confirma renumele de “Orasul Cutitarilor” / Braila, unul dintre cele mai periculoase orase din tara / Care este cel mai periculos cartierul potrivit brailenilor

Oradea, Brasov si Cluj-Napoca sunt orasele cu cel mai ridicat grad de siguranta din Romania. Bucurestiul e abia pe locul noua, arata un studiu al portalul imobiliar asupra sigurantei vietii in 42 de orase din Romania plus judetul Ilfov. La coada clasamentului este orasul Alexandria din Telorman. Pe locuri codase se mai claseaza Suceava, Satu Mare, Bacau, Calarasi, Targoviste, urmate de Vaslui, Piatra Neamt, Galati si Resita.

Printre criteriile de evaluare se numara costul general al vietii, accesul la institutiile de sanatate publica, calitatea mediului inconjurator, curatenia si zgomotul din mediul urban, spatiile verzi, situatia transportului public si accesul la institutiile educationale.

S-a constatat ca exista o legatura intre siguranta si dimensiunile localitatii. Cele mai sigure par a fi cele de dimensiuni medii, in jurul a 300.000 de locuitori. Orasele de pana la 100.000 de locuitori sunt considerate nesigure. Insa cea mai stransa legatura este intre nivelul de trai si siguranta.

Orasele cu somaj scazut si un nivel de trai ridicat sunt, evident, mai sigure. Nu e vorba doar de criminalitate, ci si de resursele financiare alocate de administratii pentru gospodarirea localitatii. La studiu au participat peste 93.000 de persoane si a fost efectuat in perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2017. Studiul privind siguranta se bazeaza pe evaluarile acordate de cetateni oraselor si cartierelor in care locuiesc si face parte dintr-un program amplu de cercetare, care se va desfasura pe tot parcursul anului 2017.

Conform acestui studiu, Braila se afla pe locul 28. Acest loc claseaza orasul dupa mijlocul clasamentului, cu sase locuri in fata Galatiului, aflat pe pozitia 34. La intrebarile studiului au raspuns 1.672 de braileni. Mai mult, cartierul Brailita figureaza ca unul dintre cele mai periculoase cartiere din tara. Potrivit raspunsurilor brailenilor cel mai sigur cartier al Brailei este Ansamblul Buzaului, urmat de Vidin si Chercea.

Comentarii

comentariu

About the Author