Published On: lun, nov. 15th, 2010

Povestea trista a lui Bobita

Share This
Tags

Pe Bobita l-am cunoscut fix acum 3 seri, cand ma intorceam acasa. Initial l-am confundat cu cainele negru “al blocului”, adoptat de toata lumea, care isi face veacul linistit in statia de troleibuz, langa chioscul cu bilete. Cand s-a ridicat insa in picioare, am trait una dintre cele mai cutremuratoare experiente de pana acum: era un sac de oase acoperit de blanita neagra si lucioasa. Abia putea sa stea in patru labe, dar cu toate acestea dadea din coada, bucuros ca il baga cinea in seama. Probabil ca, de obicei, starnea atat mila, dar si repulsia trecatorilor, care il evitau.
Am alergat sa-i iau ceva de mancare de la non-stop, convinsa fiind ca o sa se napusteasca asupra ei. Dar nu. Nu s-a atins de absolut nimic. Atunci mi-am dat seama ca e ceva in neregula cu el, si nu e numai infometat si foarte slab. Si desi mai aveam alti catei, intre mine si Bobita a fost pur si simplu dragoste la prima vedere. Asa amarat si abia tinandu-se pe picioare, incerca sa se suie dupa mine in autobuz cand plecam la birou, iar seara se lipea de piciorul meu si inchidea ochii. Cred ca ajungi sa simti, fata de un animal, sentimente pe care uneori nici oamenii nu le transmit. A doua zi dimineata am aflat de la o vecina ca Bobita (care, culmea, dadea si mai tare din coada cand il strigam asa), are mandibula fracturata – un om fara suflet l-a lovit cu o bara de metal peste botic si l-a adus in halul asta. Nu mai mancase de ceva timp, nu mai putea sa manance si avea nevoie de operatie. Nu conta cat costa, m-am hotarat sa-l duc sa se faca bine. Am incercat sa fac rost de o masina si fix in ziua in care era stabilit sa mearga la veterinar, disparuse. Evident ca pe seara a aparut din nou, in acelasi loc, langa chioscul de bilete. Mi-am zis ca il duc maine dimineata, desi tot timpul aveam sentimentul ca trebuie sa fac ceva ACUM.
In dimineata asta l-am cautat din nou, era totul planificat. Masina, veterinar, Bobita care se face bine si pe care vroiam sa-l adopt, indiferent de sacrificii. Nu mai era in statie. M-am dus in parcul de vizavi, unde locatarii din bloc amenajasera cotete pentru cainii “casei”. Statea linistit in cotet, iar soarele de toamna se reflecta in blanita lui lucioasa. Lucioasa ca acum fix 3 seri, cand l-am cunoscut. Doar ca de data asta Bobita nu mai dadea din coada cand il strigam, nu mai incerca sa se lipeasca de piciorul meu si nici nu ma mai privea in modul acela care imi inmuia sufletul. A fost prea tarziu pentru el din pacate. Mi-am dat seama ca, uneori, cand poti sa ajuti, e bine sa o faci exact atunci cand trebuie, in ACEL MOMENT. Pentru ca uneori, poate fi prea tarziu. Si cred ca orice om simte cand este acest moment, asa cum si instinctul mi-a spus mie in acea seara ca TREBUIE sa fac ceva. Si mi-am mai dat seama ca o sa am intotdeauna o afinitate pentru cateii negri, cu blanita lucioasa, care se vor lipi de piciorul meu si vor incerca sa se suie dupa mine in autobuz. Asa ca Bobita.

Comentarii

comentariu

About the Author

-

Displaying 5 Comments
Have Your Say
  1. just me spune:

    Ma bucur sa aud ca mai exista oameni cu suflet.Ma intristeaza sa ii vad pe cei langa care se presupune ca imi voi petrece restul vietii,dragii mei vecini,cand alunga aceste suflete nevinovate,ma intristeaza ca trebuie sa ma strecor noaptea sa ii hranesc,sa ii mangai ca altfel ajung paria blocului,iar tot ce se intampla e vina mea….Il iubesc pe vecinul din blocul de alaturi cand il vad ca vine de la servici ,si in miez de noapte ,hraneste aceste biete suflete.Fiecare avem un Bobita,dar,din pacate sunt putini cei care mai au simtaminte,se pare ca aceasta criza ne-a intunecat judecata….si ne-a inveninat sufletele…sau asa eram si acum doar se pun mai bine in evidenta???

  2. Miadry spune:

    Foarte trista povestea. Din pacate sunt zeci de alti catei care au aceeasi soarta ca si Bobita. Exista multi oameni care lovesc si chinuie animalele de pe strada fara niciun motiv.
    Din pacate asta e lumea in care traim.

  3. un om sensibil spune:

    Povestea lui Bobita, catelusul din poza, m-a afectat pana la lacrimi.
    Am avut si eu un caine pe nume Max, care a sfarsit trist, mancand cu ani in urma din otrava pusa in parcurile orasului din dispozitia municipalitatii.
    Era un caine extrem de inteligent, isi facea plimbarea singur prin oras unde se orienta perfect.
    Cand plecam de acasa fara masina, cu treburi prin oras, se lua dupa mine, si ma minunam ca f multa lume din oras il cunostea si il privea cu multa simpatie.
    Era un fel de vedeta a orasului.
    Ajunsesem si eu implicit prin calitatea de stapana a lui, sa ma bucur intrun fel de acelasi vedetism.
    Moartea lui ne-a indurerat pe toti. Pierdusem efectiv un membru al familiei.
    Si acum avem in curte doi caini, pe unul din ei il cheama tot Max. Ne uluieste cat de sensibil si afectuos este. Am constatat ca de multe ori lasa pe planul doi mancarea, in favoarea alintului si rasfatului de care se bucura din plin din partea noastra. Cand vorbim cu el, se uita fix in gura noastra si simtim cum incearca sa ne imite pentru a ne multumi pentru afectiunea pe care i-o acordam. Si pentru ca nu-i iese, atunci se lipeste de noi, ne cuprinde intro stransa imbratisare cu piciorusele din fata, si simtim atunci ca suntem cei mai fericiti oameni, pentru ca ne bucuram de cea mai sincera, curata si puternica iubire.Aceste animalute nu cunosc tradarea, nu cunosc minciuna, nu sunt duplicitare, nu sunt ipocrite.
    Sunt credincioase si curate sufleteste. Prezenta lor ne energizeaza, si ne ajuta sa nu disperam, si sa speram ca acestea traind langa om, iubirea si recunostinta nu vor disparea dupa pamant niciodata, in ciuda acelor oameni care isi vand sufletele pentru interese meschine.

  4. Adriana spune:

    O coincidenta trista ,asemanatoare cu cea prin care a trecut si inca trece o catea superba,muscata de bot de un pitbul al carui stapin umbla cu el de multa vreme fara lesa si botnita fara sa reclame cineva.L-am vazut si eu trecind dupa ora 20 in zona barierei,il vazuse si un politist comunitar dar nu l-a oprit…daca ataca pe cineva,poate vor fi invinovatiti tot cainii fara stapin…Poate pe acel neom care a lovit cainele il stie cineva sa il reclame.Pe cea muscata am tratat-o cind am reusit sa o prind,dupa o luna de agonie,avea temperatura si nu mincase de mult ,pe urma dupa ce s-a mai ingrasat am sterilizat-o insa rana de la bot tot nu i s-a inchis,si trebuie operata,dar dintr-o pensie de boala de mizerie nu pot face mare lucru,mai ales ca azi pe linga ceilalti maidanezi pe care ii am salvati din situatii critice am mai luat un pui de pekineza abandonata de o femeie care s-a facut nevazuta,in timp ce biata faptura o cauta peste tot,fara sa stie sa se fereasca de masini.Si ea are mare nevoie de un stapin care s-o accepte ,ca si uriasa blinda muscata de bot,care seamana cu un ciobanesc mioritic,cu o pata strengareasca pe cap si una pe celalata ureche.Poate prin acest blog se va gasi cineva de suflet pentru ele,deoarece nu le mai pot tine…

  5. ionutz spune:

    trista poveste..dar ceva de genu am patit si eu…doar ca o kema ALMUTZA :X…o aveam de 7 ani…mi`o daduse un baiat..era un ciobanesc german extrem de frumos…era foarte inalta..si mereu ii lucea blanitza…kte nazdravanii a facut almutza mea….da doar o certam si intelegea..odata imi era o mila de ea ca mi`a omorat o pisik si nu m`am mai jukt o sapt.cu ea…se vedea ca`i pare rau..si acum 3 sapt.ALMUTZA mea a murit..:((…a avut cancer mamar..dureros e faptul k mi`am scris un bilet k sambata sa o duc la doctor..dar a fost prea tarziu..LIPSA BANILOR..si poate si delasara..mereu o sa`mi reprosez k n`am dus`o la timp..acum 2 seri m`am jucat cu ea…IN VIS…era vesela cum era ea de obicei…TE IUBESC ALMUTZA MEA:*

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>