Published On: lun, mai 13th, 2019

Unde este Ion? Ion a murit… Cine mai saruta pamantul romanesc stramosesc?

Taranul roman, tot mai mult ingropat de catre oraseanul fara mandrie, fara dragoste de tara, tot mai dispus sa se vanda pe 2 mici si putin circ. Unde s-a pierdut Ion? Ceva s-a intamplat. In ce s-a transformat? Unde e omul legat de glie? Mai are vreo legatura cu ce vedem in jurul nostru?

Ion, “un taran imbracat in haine de sarbatoare, care s-a aplecat, deodata si a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe-o ibovnica, asa il descria Rebreanu pe Ion. Pentru aceasta, pamantul nu este un obiect fara viata, ci o „fiinta” de care are nevoie pentru a se implini atat sufleteste, cat si social. Patima sa pentru pamant il face pe Eugen Lovinescu sa scrie „Ion e expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita , o viclenie procedurala si, mai ales, o vointa imensa; nimic nu-i rezista; in fata ogorului aurit de spice e cuprins de betia unei inalte emotii si vrea sa-l aiba cu orice pret”. Acum stapani pe padurile noastre au devenit austriecii. Codrul a devenit frate cu strainul. De 15 ani, arborii Apusenilor sunt tocati in burta Schweighoferului (companie din Austria ce are ca obiect principal de activitate prelucrarea materialelor lemnoase). La noi, orice roman stie ce inseamna defrisare ilegala, in schimb, un austriac ar raspunde simplu WAS IS DAS?

Ion era iute si harnic, ca ma-sa. Unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila. Acum, pe unde trece Viorica, nici iarba nu mai creste, nici cainii nu mai latra, de sila. De fapt, toti politicienii sunt niste agresivi care, atunci cand ne cersesc voturile, sunt dispusi sa faca toate giumbuslucurile cu putinta pentru a ne convinge sa-i miluim cu o stampila pe buletinul de vot. Dupa care, odata alesi, se preschimba in niste mahalagii care se uita stramb, dar intotdeauna de sus, la electorat. Nu tocmai harnicia este cea care ii caracterireaza, ci mai degraba lenea si sila fata de muritorii de rand.

Pamantul i-ar fi adus lui Ion sentimentul de ocrotire si siguranta, oferit de mama, si cel de extaz si de fericire, datorat ibovnicei. Acum ibovnicile noastre sunt plecate departe, sa aiba grija de cate unul / doi batrani pe seara. Ioneii nostri, sarmani isi asteapta iubitele acasa, tristi, din cand in cand consolandu-se cu cate un transfer prin Western Union ca sa aiba si ei de ale gurii/nasului.  Nici macar bolizii de lux pe care ii conduc nu le mai alina din dor. Ei vor totul, toti banii, acaparand mintile crude ale ibovnicilor slabe de ingeri.

Glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului Ion, ca o chemare, coplesindu-l. Unde este acel Ion care pupa pamantul? Acum se pupa mainile datatoare de faina si doi mici, mainile murdare ale unor penali de 5  lei perechea. Mainile acestor indivizi, moastele si icoanele izvoratoare de donatii sunt pupate cu devotament si smerenie de romanul din zilele noastre. Trist. Singurele care merita a fi pupate sunt fruntile si mainile parintilor si bunicilor nostri care ne-au crescut frumos, cu frica de Dumnezeu.

Ion rupea sforile si alerga spre pamantul mult iubit. Acum speranta tarii pleaca spre o viata mai buna in lumea larga. Nici o sfoara nu este atat de puternica incat sa tina elita lipita de glie. Si, chiar daca Ion de astazi mai are vreun dubiu legat de  plecarea peste mari si tari, statul roman are grija sa i-o inlature imediat, cu nedreptatile pe care nu doar ca le permite ci le si initiaza, prin OUG-uri aberante, dar musai necesare pentru mai marii politicii.

Acum Ion nu mai are nimic, nici demnitate, nici orgoliu, nici ambitie, nici curaj. Asteapta alegerile, de orice tip, constient fiind ca vor aduce cu ele paine, circ si o mica-mare marire de pensii sau de ajutor social, fiecare dupa nevoi.

Acum Ion asteapta… Viata-i scurta, in schimb, prostia si mitocania sunt, cu adevarat, nemuritoare. Sunt singurele mosteniri ce au rezistat in ciuda trecerii anilor, de la inceputul secolului XX  pana in prezent.

 

 

Comentarii

comentariu

About the Author