Published On: mar, aug. 7th, 2018

Ia amploare scandalul la Spitalul Universitar/ “Ajunsesem sa fac operatii pe masa de operatii si izolam pacientul cu bluze”

Angajatii Spitalului Universitar care au protestat, luni, in fata unitatii spitalicesti, sunt nemultumiti de conditiile in care au ajuns sa-si faca meseria, neavand resurse si materiale suficiente pentru a-i ingriji pe bolnavi.

Acestia, au declarat ca au fost amenintati  cu concedierea, prin mesaje, daca vor protesta.

“Alegerea intre voucher si spor, vineri s-a trimis circulara in spital de catre doamna managera sa alegem una dintre variante. Motivul e acelasi dintotdeauna, nu sunt bani. Ne mai nemultumeste lipsa de personal, sunt foarte multi bolnavi si foarte putini angajati. Sunt destule lipsuri, pacientii sunt foarte afectati ca nu se pot duce la investigatii. Am incercat sa vorbim cu conducerea despre sporuri, despre astea, ne-au spus ca nu sunt fonduri. Au fost amenintari, mesaje date de catre membri din spitale sa nu iesim in strada altfel vom fi dati afara. Vom protesta in continuare, vom ajunge in comisia de disciplina si vom fi dati afara pentru ca am ales sa spunem problemele care sunt in acest spital”, a declarat pentru MEDIAFAX, Alexandru Caval, brancardier la sectia Neurologie a Spitalului Universitar.

Oamenii cer demisia actualului manager al Spitalului Universitar. Ei mai afirma ca sunt materiale in spital doar atunci cand vin controale.

Cei 15 angajati ai Spitalului Universitar care au protestat luni, sunt nevoiti sa aleaga intre voucherele de vacanta si sporurile maxime. Conducerea spune ca nu sunt bani pentru ambele privilegii.

“Lucram in conditii mizerabile, de aceleasi conditii beneficiaza si pacientii, din cand in cand, vin niste controale in acest spital si suntem foarte bucurosi cand vin aceste controale pentru ca atunci avem tot ce ne trebuie. Dupa, potopul. Ajunsesem la un moment dat, faceam operatii pe masa de operatii si izolam pacientul cu bluze. Nu aveam fire de electrocauter cu care sterilizam, veneau cu tesut pe ele, tesut necrozat, nu puteai sa le speli, sa le cureti atat de bine incat sa fie noi. Este defect aparatul de radiologie, pacientii sunt redirectionati catre alte spitale. Doamne fereste daca se intampla ceva si ajungi pe mana unui procuror, te duci la puscarie cum s-a dus si fetita aia de la Giulesti, asa ne vom duce si noi, fapt pentru care am decis sa nu mai tac”, a precizat pentru Mediafax, Simion Daniel Petrica, asistent medical Ortopedie.

Managerul Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti, Adriana Nica, a precizat ca este vorba despre 10-15 persoane care nu reprezinta angajatii spitalului, care sunt peste 3600. Este vorba despre cateva nemultumiri ale unor oameni dintr-o anumita sectie, care s-au mobilizat probabil intre ei si s-au gandit sa protesteze. Acest grup nu reprezinta angajatii spitalului.

Acesti angajati nu inteleg ca acordarea acestor vouchere de vacanta nu se pot da preferential, trebuie date pentru toti oamenii  care lucreaza, a mai spus Adriana Nica.

Comentarii

comentariu

About the Author