Published On: vin, iun. 29th, 2018

Mesaje preventive adresate celor care pleaca in vacanta

Cu totii ne dorim ca in vacanta sa ne relaxam, sa ne distram, sa ne bucuram de locuri si experiente noi. Si, foarte important, ca vacanta sa nu se termine intr-un mod neplacut si mai devreme decat ne-am planificat.

Realizarea acestor lucruri depinde insa, in mare masura, de noi, de modul in care constientizam riscurile la care am putea fi expusi in diferite situatii si de masurile pe care le luam pentru ca aceste riscuri sa nu se materializeze.

Fie ca ne petrecem vacanta in tara sau in strainatate, la munte ori la mare, riscam sa ajungem victime ale hotilor, pe fondul aglomeratiei, contactului cu numerosi necunoscuti dar si al propriei neglijente in protejarea bunurilor personale.

De aceea, pentru a preveni furturile din spatiile de cazare, cele produse in zonele de agrement sau pe strada, turistii ar trebui sa tina cont de urmatoarele sfaturi:

–           nu lasati in camera, la vedere, sau pe balcon, bunuri care i-ar putea tenta pe infractori;

–           daca unitatea de cazare pune la dispozitia oaspetilor seifuri, este bine sa le folositi pentru depozitarea banilor si a bunurilor de valoare;

–           sunteti cazati la parter sau la primul etaj? La parasirea camerei si pe timpul noptii nu lasati geamurile sau usile de la balcon deschise. Riscati sa aveti musafiri nepoftiti, care va vor face ,,curatenie” in camera;

–           cand mergeti la plaja sau la o plimbare prin statiune, nu luati sume mari de bani cu dumneavoastra, ci doar strictul necesar. O borseta sau o gentuta ,,turistica”, tinuta in fata si protejata cu mana, constituie o modalitate foarte buna de pastrare a valorilor;

–           in satele de vacanta sau in zonele aglomerate, nu puneti bani si acte in rucsacuri purtate in spate;

–           daca va opriti sa cumparati ceva, nu scoateti din geanta toti banii, ci doar suma necesara achizitionarii produsului. Nu va lasati intimidati de cei care va grabesc sau va imping, puneti portofelul la locul lui, si nu in sacosa ori in buzunar.

–           in vacanta se leaga repede prieteniile: pe plaja, la piscina, in cluburi dar…fiti precauti si nu va laudati oricui cu bunurile de valoare ori sumele de bani pe care le detineti. Mai mult decat atat, nu invitati in camera persoane pe care doar ce le-ati cunoscut;

–           cheia de la camera de hotel poate fi pierduta cu usurinta atunci cand mergeti in excursii, drumetii sau la plaja. Iar daca pe cheie mai este trecut si numele hotelului si numarul camerei, hotii vor merge direct la tinta! Asa ca, ar fi mai bine sa lasati cheia la receptie, unde este in siguranta;

–           la piscina, pe plaja, la picnic sau in parcurile de distractii, nu lasati supravegherea bunurilor de valoare in seama altor persoane decat membrii familiei sau prietenii in care aveti deplina incredere.

Comentarii

comentariu

About the Author