Published On: mie, iun. 20th, 2018

CNI a semnat contractul pentru demolarea Stadionului Steaua

Share This
Tags

In urma preluarii Stadionului Steaua de la Ministerul Apararii Nationale, prin protocol de predare-primire semnat in data de 13 iunie 2018, Compania Nationala de Investitii  (institutie aflata sub autoritatea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice) a semnat, pe 18 iunie 2018, contractul privind proiectarea, asistenta tehnica din partea proiectantului si executia lucrarilor de desfiintare a obiectivului de investitii ”Stadion Steaua” din bd-ul Ghencea, nr. 45, sector 6, Bucuresti.

In urma demararii procedurii de achizitie publica privind atribuirea contractului, a fost depusa o singura oferta din partea asocierii CONSTRUCTII ERBASU S.A. si BS RECYCLING SRL.

Potrivit ofertei depuse, durata lucrarilor va fi de 3 luni (1 luna pentru serviciile de proiectare si 2 luni pentru lucrarile de executie), iar valoarea contractului este de 6.504.233,28 lei cu TVA. In cursul saptamanii viitoare, va fi emis ordinul de incepere a proiectarii, dupa care se va emite si ordinul de incepere a lucrarilor de desfiintare, care vor include demolarea tribunei oficiale, a hotelului de cantonament si a tribunelor pe maluri de pamant. Anterior demararii lucrarilor de desfiintare, beneficiarul lucrarilor, in speta Ministerul Apararii Nationale, va recupera stalpii si proiectoarele instalatiei de nocturna, tabela de scor, fotoliile echipelor, copertinele, turnichetii full height, sistemul de sonorizare si cel de supraveghere video, precum si ascensoarele de la tribuna oficiala.

Lucrarile de demolare vor fi finantate de beneficiar (Ministerul Apararii Nationale), in baza unei conventii de cofinantare incheiate cu Compania Nationala de Investitii.

Prin Programul National de Constructii de Interes Public sau Social, coordonat de CNI, se vor realiza obiectivele de investitii necesare desfasurarii, la Bucuresti, a unor meciuri din cadrul Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020. In prezent, se afla in derulare procedurile de achizitie publica pentru lucrari de executie la 3 dintre stadioane, respectiv Steaua, Arcul de Triumf si Rapid. Pentru stadionul Dinamo, se afla in derulare procedura de achizitie privind serviciile de proiectare – studiu de prefezabilitate si studiu de fezabilitate.

Stadionul Steaua va avea o capacitate totala de 30.500 de locuri pentru spectatori, o suprafata desfasurata de 70.000 mp, 4 vestiare, spatii de cazare pentru sportivi (24 de  camere), 1.070 mp de spatiu de expunere (muzeu), 980 mp de spatii comerciale, restaurant  pitch-view / bar sky view. Durata de realizare a obiectivului este de 25 de luni, iar valoarea totala a investitiei este de 301,77 de milioane de lei, finantarea fiind asigurata de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice si Ministerului Apararii Nationale.

Comentarii

comentariu

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>