Published On: mar, Mai 22nd, 2018

Ministrul Educatiei Nationale, a avut o intalnire cu o delegatie formata din parinti cu copii cu cerinte educationale speciale

In cadrul intalnirii, la care au participat mai multi reprezentanti ai MEN, ministrul Valentin Popa a primit solicitarile parintilor si i-a informat cu privire la masurile pe care Ministerul Educatiei le pregateste pentru a sprijini scolarizarea copiilor cu cerinte educationale speciale (CES) in toate scolile din Romania.

Mentionam ca MEN, impreuna cu alte ministere, sub coordonarea Prim-Ministrului, lucreaza la un set de masuri pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilitati. La nivelul Ministerului Educatiei Nationale, sunt aprobate si se afla in curs de publicare in Monitorul Oficial planurile – cadru pentru invatamantul special. De asemenea, MEN a incheiat protocoale cu reprezentanti ai societatii civile privind cresterea calitatii educatiei copiilor/elevilor/tinerilor cu CES. In acest sens, poate fi mentionat protocolul de colaborare dintre MEN si Fundatia Sense International Romania vizand copiii/elevii/tinerii cu surdocecitate si deficiente senzoriale multiple, semnat in data de 15.05.2018.

Ministerul Educatiei Nationale este preocupat de imbunatatirea cadrului normativ si analizeaza posibilitatea modificarii si completarii Hotararii nr. 564/2017 privind modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerinte educationale speciale scolarizati in sistemul de invatamant preuniversitar. Luand in considerare propunerile Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Dizabilitati (ANPD) si ale altor organizatii din domeniu, MEN a elaborat „Procedura cu privire la asigurarea conditiilor de egalizare a sanselor pentru elevii cu deficiente de vedere/deficiente de auz/tulburare de spectru autist care sustin examenele nationale: Evaluarea Nationala pentru absolventii clasei a VIII-a si examenul national de Bacalaureat – sesiunea 2018”. Procedura urmeaza sa fie aprobata si transmisa inspectoratelor scolare judetene pana la data de 25.05.2018.

Este in curs de finalizare si un set de proceduri privind identificarea si monitorizarea copiilor aflati in afara sistemului de educatie, in cadrul proiectului„Sistem de avertizare timpurie pentru reducerea parasirii timpurii a scolii”, finantat de Comisia Europeana.

De asemenea, MEN este in curs de a definitiva Metodologia de monitorizare/prevenire a segregarii scolare in unitatile de invatamant preuniversitar din Romania. MEN este receptiv fata de problematica discutata astazi si este dispus sa faca verificari ale modului de aplicare a cadrului legal educational in vigoare din perspectiva asigurarii respectarii drepturilor copiilor/elevilor/tinerilor cu CES si/sau dizabilitati  in toate scolile din tara.

Comentarii

comentariu

About the Author