Published On: joi, mai 24th, 2018

Drumul spre Olimpiada: prima medalie la o Cupa Continentala pentru triatlonul romanesc, prin Antoanela Manac

•          Sportiva din Romania a castigat bronzul la Cupa Continentala Yasmine Hammamet ATU African Cup

•          Antoanela Manac ocupa locul 5 in clasamentul general European pentru segmentul de varsta Under 23

•          Triatlonista a urcat, in doar un an, de pe pozitia 353 pe locul 150 general la nivel mondial si locul 65 in Europa

 Federatia Romana de Triatlon tinteste sa duca, in premiera nationala, un sportiv la startul urmatoarei Olimpiade, iar Antoanela Manac isi continua parcursul si acumuleza punctele necesare calificarii, bifand pe parcurs si o alta premiera pentru Romania – medalie la o Cupa Continentala.

Sportiva din Romania a castigat bronzul la Cupa Continentala Yasmine Hammamet ATU African Cup. Pe parcursul cursei a reusit un inot foarte bun, a iesit a doua din prima tranzitie, iar dupa trei ture de ciclism, a intrat in primele trei in a doua tranzitie. Clasamentul final a fost compus din Nina Eim – Germania, Theresa Feuersinger – Austria si Antoanela Manac – Romania.

Triatonista din Romania acumueaza, astfel, experienta si punctele vitale calificarii in premiera nationala la startul unei Olimpiade – Tokyo 2020.

In data de 18 mai, sportiva a luat startul in prima etapa de Cupa Mondiala care conteaza pentru stabilirea clasamentului de calificare la Jocurile Olimpice din 2020 – Astana ITU Triathlon World Cup.

Manac a fost selectionata in echipa ASICS World Triathlon Team, formata din sase sportivi proveniti de la federatii nationale in dezvoltare, printre care si Romania, cu sanse reale de calificare pentru Tokyo 2020. Sportiva din Romania a terminat pe locul 32 din 58, obtinand puncte importante atat in clasamentul ITU World Ranking cat si in Olympic Qualification Ranking.

Pe parcursul acestui an, si primele competitii la care a participat Antoanela Manac de la startul sezonului i-au adus acesteia clasari favorabile.

Astfel, la prima competitie din 2018, Cupa Europeana de Triatlon Gran Canaria, s-a clasat pe locul 21, binevenit dupa perioada de acumulare din iarna, urmata de locul 15 la Cupa Europeana de Triatlon Melilla.

Urmatoarele competitii din calendar la care Manac va lua startul sunt Cupa Europeana de la Dnipropetrovsk, in 2 iunie si Cupa Mondiala de la Antwerpen, in 17 iunie.

Fondata in 2013 si finantata de Ministerul Tineretului si Sportului din 2014, federatia a organizat, in Romania, cinci cupe europene, doua campionate balcanice, trei campionate europene si un campionat mondial. Prin programele de dezvoltare si scolarizare, Romania dispune, in prezent, de 18 antrenori cu licenta ITU (International Triathlon Union) si 28 de arbitri internationali.

Federatia Romana de Triatlon are ca obiectiv cresterea adoptiei disciplinelor sportive gestionate in randul sportivilor si a performantelor sportivilor romani ce fac parte din loturile nationale. Mai multe informatii despre Federatie, activitate si sportivi sunt disponibile la www.frtri.ro.

Comentarii

comentariu

About the Author