Published On: mar, apr. 3rd, 2018

ATENTIE LA FALSII PRIETENI! POT FI HOTI DE BUZUNARE.

Saptamana trecuta, la Inspectoratul de Politie Judetean Braila au fost primite, intr-o singura  zi, doua sesizari de furt din buzunare savarsite prin distragerea atentiei, sub pretextul unor cunostinte comune. Faptele s-au produs la interval de cateva ore una de cealalta, iar modul de operare descris de persoanele vatamate a fost identic.

Astfel, pagubitii le-au relatat politistilor ca au fost abordati pe strada de persoane necunoscute, care au avut o atitudine prietenoasa, sustinand ca ii cunosc sau ca au amici comuni. Adevaratele intentii ale falsilor prieteni au iesit la iveala abia dupa ce acestia au plecat, victimele constatand ca le-au fost furate bunurile – portofel, bani, abonament pentru transport in comun -,  pe care le aveau in buzunarele hainelor.

Avand in vedere cresterea riscului de producere a furturilor in perioada premergatoare sarbatorilor, pe fondul aglomeratiei din magazine, piete si mijloacele de transport in comun, dar si al neglijentei manifestate de cetateni in asigurarea bunurilor personale, politistii revin cu o serie de recomandari pentru prevenirea furturilor din genti si buzunare, astfel:

         manifestati prudenta fata de persoanele care va abordeaza sub diferite pretexte sau incearca sa va distraga atentia; pastrati o distanta care sa va ofere siguranta;

         nu purtati portofelul, banii ori telefonul mobil in buzunarele laterale ale hainelor sau in buzunarul de la spatele pantalonilor, acestea fiind locurile cel mai des vizitate de catre hoti;

         purtati poseta/borseta in fata, lipita de corp, protejata de unul dintre brate;

         fiti atenti la ce se intampla in jur, mai ales atunci cand va aflati in locuri sau situatii noi;

         cand stati la rand, pentru a cumpara ceva, nu va inghesuiti si nu permiteti sa fiti inghesuit;

         cand faceti diferite plati sau cumparaturi, feriti-va de priviri indiscrete si nu scoateti toti banii din portofel, ci numai suma necesara;

         urmariti cu atentie persoanele care transporta obiecte de imbracaminte sau plase goale pe mana; un hot se foloseste de astfel de obiecte cand „opereaza”, ca sa-si ascunda mana de privirile celor din jur;

         daca in aglomeratie va simtiti inconjurati de persoane dubioase, incercati sa va schimbati locul;

         cand va deplasati cu mijloace de transport in comun, tineti geanta/poseta in fata dumneavoastra, iar daca e posibil, intre corp si un element fix in autovehicul;

         daca aveti la dumneavoastra sume mari de bani, evitati locurile aglomerate si rugati o persoana de incredere sa va insoteasca;

         nu asezati niciodata geanta in cosul de cumparaturi;

         acordati o mai mare atentie posetei decat plaselor de cumparaturi; siguranta posetei sa fie o grija permanenta pentru dumneavoastra.

 

 

Comentarii

comentariu

About the Author

-