Published On: mie, Mar 14th, 2018

Euro s-a tranzactionat la 4,667 lei

Cresterea constanta a preturilor din ultimele luni si-a pus amprenta asupra raportului euro/leu care s-a tranzactionat ieri aproape de pragul de rezistenta de la 4,67 lei.

INS a anuntat o rata anuala a inflatiei inregistrata in februarie de 4,72%, maxim al ultimilor aproape cinci ani, dupa ce in noiembrie trecut ea fusese de 3,23%.

Parcursul inflatiei este consecinta dezechilibrelor economice provocate de politicile salariale si fiscale ale PSD, in dauna investitiilor, care genereaza o crestere sanatoasa. Majorarea PIB-ului bazata in mare masura pe cresterea consumului a provocat adancirea deficitelor de cont si comercial iar cresterea cererii de valuta nu poate decat sa provoace deprecierea leului.

Cursul euro a scazut insesizabil, de la 4,6616 la 4,6607 lei, insa cotatiile au urcat fata de zilele precedente la 4,659 – 4,667 lei, aproape de maximul istoric de 4,6679 lei, atins in 23 ianuarie. Transferurile de la ora 14:00 se realizau la 4,661 – 4,664 lei.

Media dolarului american a coborat de la 3,7864 la 3,7771 lei iar cotatiile din piata s-au miscat intre 3,764 si 3,786 lei.

Moneda elvetiana se stabiliza pe pietele internationale la 1,168 – 1,17 franci/euro, astfel ca media a crescut usor de la 3,9861 la 3,9871 lei.

In opinia analistilor de la Unicredit Bank inflatia va continua sa creasca in urmatoarele doua luni, fara a trece de 5%, dar va incheia anului sub 3,5%, cu conditia ca PSD sa numodifice cadrul fiscal, prin aplicarea de noi taxe sau impozite.

Aceasta evolutie a preturilor va impune BNR continuarea procesului de majorare a dobanzii sale de politica monetara. Aceasta a fost majorata in ianuarie si februarie pana la 2,25%, fata de 1,75% in decembrie, iar pentru sfarsitul anului se anticipeaza un nivel de 3%.

Cresterea lichiditatii din piata monetara a facut ca indicele ROBOR la trei luni sa scada ieri la minimul ultimei luni de 2,05%. O evolutie identica a avut si indicele la sase luni care a coborat la 2,37%.

Perechea euro/dolar se tranzactiona intre 1,2290 si 1,2385 dolari, investitorii asteptand datele referitoare la inflatia din SUA.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a urcat la 9.263,84 dolari.

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00

 

Comentarii

comentariu

About the Author

-