Published On: lun, mart. 26th, 2018

Atacul primarului Marian Dragomir :”Din cauza ta primaria are de plata pentru apa de ploaie 420.000 lei (apox. 92.000 euro) pentru luna ianuarie !!!”

Astazi, primarul, Marian Dragomir, a anuntat pe pagina sa de socializare ca a scazut taxa pe apa de ploaie.

Un lucru bun in esenta, dar nu ar fi fost mult mai bine daca edilul sef nu ar fi acuzat opozitia pentru tot scandalul din jurul taxei pe apa de ploaie. Ba mai mult, a tinut sa ii reproseze presedintelui PNL, Alexandru Danaila, faptul ca din cauza lui brailenii platesc atat de mult pentru  apa de ploaie  si ca, tot din cauza lui, primaria are de plata pentru apa de ploaie 420.000 lei (apox. 92.000 euro) pentru luna ianuarie. 

Sa fi inceput, oare, campania electorala?!

Oare, nu sunt satui brailenii de vorbe in vant, de scandaluri si discutii neconstructive.

"AZI 26.03.2018 AM SCAZUT TAXA PE APA DE PLOAIE cu respectarea legii si obtinerea aprobarilor. NOI !!! Cu aplicare din martie 2018.

S2 (suprafete neconstruite) de la 0,08 la 0,04 si de la S1 (suprafete construite) de la 0,6 la 0,4.

La sedinta ADI Dunarea de azi au participat 35 de primari din cei 44. Toti primarii prezenti (de la toate partidele) au inteles explicatiile privind legea care impune taxarea apei de ploaie fara a exista comentarii si au votat in unanimitate scaderea coeficientilor aprobati in 2013.

SUNT PRIMA PERSOANA CARE DORESTE ELIMINAREA APEI DE PLOAIE DIN FACTURA DAR ACEST LUCRU SE POATE FACE DOAR PRIN SCHIMBAREA LEGII si nu prim declaratii populiste si proiecte care nu respecta prevederile legale.

SCURT ISTORIC LA APA DE PLOAIE

HG 1591/18.12.2002 – formula apei de ploaie cuprindea la comun tot ceea ce inseamna suprafata cu acoperis sau suprafata de teren. Acea formula era una care nu facea distinctie ca cea de astazi si avea valoare de 0,041%. Era o formula decenta, care nu a generat niciodata astfel de discutii.

Guvernul PNL-PDL sustine un ordin al ANRSC-ului (n.r. Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice) din vremea respectiva nr. 68 din 20.03.2007 prin care se instituie formula ca pentru suprafetele pe care exista constructii sa se plateasca 0,9% si pentru suprafetele fara constructii 0,12%.

Ordonanta Guvernului PNL-PDL 13/20.02.2008 impune taxarea diferentiata conform celor mentionate anterior.

Urmeaza in sedinta ADI „Dunarea”, Hotararea nr. 3 din 14 .02.2013, prin care se stabileste la nivelul ADI „Dunarea” reducerea acelor coeficienti, care este votata de toti primarii si votata de toate consiliile locale, inclusiv de Consiliul Local Municipal Braila. Ca urmare si ei (n.r. liberalii) au votat lucruri si au impus aceasta taxa de ploaie. Mie imi pare foarte rau astazi ca ei uita raul pe care l-au facut, exact ca si taierea salariilor, si vin astazi si joaca demagogic, spunand de fapt ca primarul Dragomir a modificat sau a crescut taxa pentru apa de ploaie, intr-o perioada in care eu nu eram primar al municipiului Braila.

In perioada in care presedintele PNL, domnul Danaila, era viceprimar s-au intamplat toate aceste lucruri privind taxa pentru apa de ploaie. Atunci era viceprimar si nu l-a interesat. A trebuit sa ajunga in opozitie ca sa vada ce era in timpul mandatului lui. Cred ca i-ar prinde bine domnului Danaila si partidului lui sa ramana in opozitie pentru ca doar asa isi dau seama de toate prostiile pe care le-au facut. Compania de Utilitati Publice „Dunarea” era in coordonarea directa a viceprimarului Alexandru Danaila”.

„Dincolo de populismele unora, trebuie sa vedem cum este legal. Sustinem in totalitate reducerea drastica a taxei, dar nu avem in mod legal cum s-o eliminam complet, pentru ca la primul control al Curtii de Conturi se va impune ca pentru serviciul prestat cineva sa plateasca”

In 2013 de la Prezidiul Adunarii Genarale, dl. Danaila fost viceprimar PNL nu vedea de "lungul nasului" si nu a avut nimic de spus cand a fost votata actuala formula de calcul a apei de ploaie.

P.S.1 – Minciuna are piciore scurte cand gasim documentele !!!

P.S. 2 – Te-am prins !!! Ai stat la prezidiu si ai tacut ca sa ramai viceprimar !!! Din cauza ta brailenii platesc atat de mult la apa de ploaie !!! Din cauza ta primaria are de plata pentru apa de ploaie 420.000 lei (apox. 92.000 euro) pentru luna ianuarie !!!

P.S. 3 – Atunci aveai "functie, responsabilitati" si ai tacut !!!", a scrsi primarul, Marian Dragomir pe pagina sa de socializare.

Comentarii

comentariu

About the Author