Published On: mar, Feb 6th, 2018

Ieri dimineata au sosit in tara o mie de doze de imunoglobulina pentru tratamentul imunodeficientelor primare

Compania Nationala “Unifarm” S.A. a informat  Ministerul Sanatatii ca in cursul diminetii de ieri au intrat in tara și urmeaza sa fie distribuite catre spitale un numar de o mie de doze de IGVena. De asemenea, in cursul acestei saptamani, C.N. “Unifarm” S.A. a anuntat  ca va primi alte 600 de  flacoane  de INTRATECT. Ambele medicamente sunt utilizate pentru tratamentul imunodeficientelor primare.  De asemenea, pentru tratamentul imunodeficientelor secundare, pana la finalul acestei saptamani  vor mai fi achizitionate 2200 de flacoane de Pentaglobina.

Discontinuitatile aparute anul trecut in aprovizionarea cu imunoglobulina, cauzate de retragerea de pe piata a unor producatori care asigurau peste 80% din necesarul de produse,  au determinat retragerea din Lista C2 a medicamentelor cu probleme in aprovizionare. In urma aprobarii Ordonantei de urgenta  de suspendare temporara  a obligatiei de plata a taxei clawback  pentru detinatorii autorizatiilor de punere pe piata a medicamentelor derivate din sange uman sau plasma umana, in luna decembrie 2017, imunoglobulinele au fost reintroduse in lista C2, fiind astfel decontate din Fondul National Unic al Asigurarilor Sociale de Sanatate (FNUASS).

Pana la remedierea totala a aprovizionarii cu imunoglobuline, incepand din luna decembrie 2017, medicii din toate unitatile sanitare din tara  au la dispozitie o linie telefonica special infiintata la Ministerul Sanatatii  la care pot anunta cazurile grave care necesita tratament cu imunoglobulina, astfel incat din stocurile existente in alte unitati sanitare sa fie directionate medicamentele pentru tratamentul necesar in astfel de cazuri.

Comentarii

comentariu

About the Author

-