Published On: lun, Feb 12th, 2018

Euro testeaza din nou pragul de 4,6 lei

Evolutia leului din perioada analizata a fost una agitata in ton cu cea ce se petrecea pe marile burse ale lumii, care au cunoscut corectii importante ale preturilor la actiunilor si indicilor.La inceputul intervalului, cursul euro scadea la 4,347 lei, minim al ultimei luni, mai jos cu doi bani fata de sedinta precedenta, oferind astfel speranta ca leul nu va fi afectat de turbulentele externe.Cresterea aversiunii fata de risc s-a facut insa resimtita si pe piata locala astfel ca la finalul perioadei media a urcat la 4,6561 lei. Tranzactiile s-au realizat in culoarul 4,641 – 4,662 lei, cu inchiderea la 4,658 lei, semn ca euro pregateste revenirea peste pragul de 4,66 lei. Reamintim ca in data de 23 ianuarie a fost atins un maxim istoric de 4,6679 lei.La deprecierea leului contribuie majorarea rapida a preturilor, stimulate de cresterea consumului, dar si adancirea deficitelor de cont si comercial. „Deficitul comercial s-a accentuat acolo unde am crede ca Romania are potential: produsele agroalimentare", observa guvernatorul Mugur Isarescu, la conferinta de presa care a urmat sedintei de politica monetara a BNR.Dl Isarescu atragea atentia asupra faptului ca „cresterile salariale din sectorul bugetar sunt masive", avertizand ca motorul cresterii economice a ramas consumul, ceea ce afecteaza echilibrul extern al economiei, in timp ce investitiile publice scad constant.La inceputul perioadei, CA al BNR a decis majorarea dobanzii sale de politica monetara de la 2 la 2,25% pe an. Precedenta decizie a fost luata in ianurie, dupa mai bine de doi ani si jumatate in care dobanda-cheie a stagnat la minimul istoric de 1,75%. Masura nu a suprins piata, in conditiile in care inflatia a prins viteza, iar deficitele, de cont si comercial, se adancesc.Cursul monedei americane a crescut de la 3,7170, minimul ultimilor trei ani, la 3,8025, perioada fiind incheiata la 3,7984 lei, cand cotatiile din piata au fluctuat intre 3,782 si 3,815 lei.Moneda elvetiana s-a apreciat de la 1,161 pana la 1,145 franci/euro, astfel caa media ei a sarit de la 3,9975 la 4,0511 lei, curs care nu a mai fost atins de la jumatatea lui august trecut.Corectiile care au cuprins marile burse ale lumii au provocat cresterea plasamentelor in dolari americani, franci elvetieni sau yeni japonezi, care sunt considerate „refugii sigure" in astfel de perioade.Perechea euro/dolar a scazut rapid de la 1,2518 pana la 1,2212 dolari. Vineri tranzactiile s-au realizat in culoarul 1,2228 – 1,2287, pietele americane inchizandu-se la 1,2250 dolari.

Investitorii se tem ca Rezerva Federala americana va diminua sustinerea principalei economii a lumii. Pe langa procesul de reducere a volumului de active achizitionat in timpul crizei economice, Fed ar putea opera mai mult de trei majorari ale dobanzii-cheie, ceea ce va produce scaderi ale valorii actiunilor dar si cresterea interesului pentru plasamente in dolari si titluri de stat americane.Indicele compozit calculat de Bloomberg al bitcoin a coborat la inceputul perioadei sub pragul de 6.000 dolari, dar a incheiat perioada la 8.552,65 dolari.

Analiza cuprinde perioada 5 – 9 februarie 2018

Comentarii

comentariu

About the Author

-