Published On: vin, Feb 23rd, 2018

Dragomir continua sa il apere pe directorul CUP Dunarea si il acuza pe Danaila (PNL) pentru actuala situatie

Astazi, intr-o conferinta de presa, primarul, Marian Dragomir, l-a aparat pe directorului CUP Dunarea, Silviu Mangiurea (PSD),  implicat in scandalul aparut din cauza greselii facute, in calcularea taxei pe apa de ploaie, de catre compania pe care o conduce.  Dragomir sustine ca domnului Mangiurea i s-au ascuns neregulile din cadrul CUP Dunarea, si ca pentru greseala in facturarea taxei pe apa de ploaie, s-au luat masuri. A fost demis directorul comercial, o masura corecta si suficienta din punctul dumnealui de vedere.

Intrebat daca nu ar fi de bun simt, ca in urma scandalului din jurul CUP Dunarea, directorul Mangiurea  sa dea dovada de onoare si sa isi prezinte demisia, edilul sef a adaugat:

“Da, eu stiu foarte mult de interesul PNL-ului, pentru ca domnul director Mangiurea sa plateasca, pentru o perioada in care responsabilitatea la CUP Dunarea era chiar a viceprimarului PNL. Stiu foarte clar de acest interes si nu cred ca, de fiecare data, trebuie sa plateasca conducatorul institutiei pentru greselile unora sau ale altora. Cei care le-au facut trebuie sa si le asume si sa plateasca, si conducatorul unitatii sa ia masuri impotriva lor.”

De asemenea, Marian Dragomir, a subliniat ca domnul Alexandru Danaila, presedintele PNL Braila, ar fi trebuit sa stie de problemele de la CUP Dunarea, sustinand ca Danaila a coordonat 6 sau 7 ani de zile, din functia de viceprimar, activitate din cadrul companiei, perioada in care s-a perpetuat greseala in calcularea taxei pe apa de ploaie.  Primarul orasului il acuza pe Danaila pentru actuala situatie de la CUP Dunarea si considera ca functia de director este similara cu cea de coordonator.

Totodata, primarul a tinut sa mentioneze faptul ca PSD scade coeficientul de la apa de ploaie, coeficient la care presedintele PNL Braila a fost partas.

“Domnule Danaila dumneavoastra stiati ca timp de 7 ani de zile sau 6 ani, cat ati coordonat activitatea, se intamplau aceste nereguli? Vi s-au ascuns, ca si domnului Mangiurea, sau ati stiut de ele? Pentru ca, situatia este similara (…)

Din pozitia de coordonator, probabil, cand a stat la prezidiu (n.r. referire la domnul Alexandru Danaila), in momentul in care s-a votat coeficientul, fost, de la apa de ploaie, probabil, ca se hlizea pe sub mustata, la cat or sa plateasca brailenii si primaria astazi, inclusiv eu, pentru faptul ca statea atunci la prezidiu, cand s-a luat acea decizie si nu a avut niciun fel de reactie.  Aceasta este situatia reala. Si cel mai important lucru la coeficientii respectivi este ca noi astazi, PSD, scadem acei coeficienti cu peste 45%. Coeficienti, la care el a fost partas cand se hlizea la prezidiu ”, a declarat edilul sef.

Comentarii

comentariu

About the Author