Published On: vin, ian. 19th, 2018

O braileanca se va casatori cu o alta femeie in Italia / “Suntem foarte bucuroase ca putem face acest pas”

casatorie_gay_infobrailaDoua romance au ales sa-si uneasca destinele in localitatea Nuoro din Sardinia, Italia. Potrivit presei italiene, Liliana Craciun din Braila si Ramona Dinescu din Bistrita au ales sa intemeieze prima familie de romance din Italia. Uniunea civila intre doua romance, Liliana si Ramona, va fi oficiata de primarul Andrea Soddu.

De zece ani viata lor se desfasoara intre Nuoro, unde Liliana Craciun, de 50 de ani, a gasit de lucru ca ingrijitoare, si Sassari, orasul in care Ramona Dinescu, de 42, lucreaza ca infirmiera profesionista.

Se iubesc si au decis sa se casatoreasca, conform legii privind uniunile civile, si in curand vor tine nunta. La Nuoro. Va fi primul cuplu de lesbiene care se va casatori civil la primaria din localitate.

Printre martori au ales-o pe Cristina Tanco, sindicalista romana de la Cgil. Femeile vor sa se casatoreasca, dar spun ca nu isi doresc un copil.

“Suntem foarte bucuroase ca putem in sfarsit sa facem acest pas, suntem impreuna de 15 ani. Am asteptat mult timp aceasta lege care permite casatoria cuplurilor homosexuale si in sfarsit iata-ne aici. Eu, in luna iulie din anul 2017 m-am intors acasa si am facut toate actele, lipsesc doar documentele Ramonei. Am sosit in Sardinia acum 10 ani. Intai a venit partenera mea, Ramona, care a gasit un loc de munca si a inceput sa lucreze ca asistenta medicala. O luna mai tarziu am decis sa o urmez si am venit si eu. Aici, in Nuoro, am gasit multi prieteni. Orasul asta a devenit a doua mea casa si aici am decis sa ne casatorim. In tara mea, din pacate, nu exista inca nicio legislatie care sa permita casatoriile homosexuale. Sper ca si acolo se vor decide sa faca acest pas spre civilizatie cat mai curand posibil”, a spus braileanca.

Comentarii

comentariu

About the Author