Published On: lun, dec. 11th, 2017

Care e cel mai bine platit job din Romania / Salariile cresc incontinuu

Castigul salarial mediu nominal net a crescut, in octombrie, cu 16 lei (+0,7%), pana la valoarea de 2.392 de lei, in comparatie cu luna anterioara, in timp ce salariul mediu nominal brut s-a majorat cu 0,7% si a ajuns la 3.327 lei, arata datele Institutului National de Statistica (INS), publicate luni.

In acest context, valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in activitati de servicii in tehnologia informatiei (inclusiv activitati de servicii informatice), respectiv 6.054 de lei, iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (1.415 lei).

Potrivit sursei citate, in octombrie 2017 comparativ cu septembrie 2017, cresterile castigului salarial mediu net s-au datorat acordarii de prime ocazionale, drepturi in natura si ajutoare banesti, sume din profitul net si din alte fonduri, dar si realizarilor de productii sau incasarilor mai mari.

Cele mai semnificative cresteri ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat in activitatile de asigurari, reasigurari si ale fondurilor de pensii – cu 5%, in activitati de editare, industria metalurgica, alte activitati extractive, fabricarea de mobila, cercetare-dezvoltare, extractia minereurilor metalifere, alte activitati industriale n.c.a., captarea, tratarea si distributia apei, fabricarea produselor din tutun, colectarea si epurarea apelor uzate.

Pe de alta parte, scaderile castigului salarial mediu net fata de luna precedenta au fost determinate de acordarea, in luna septembrie, de prime ocazionale, drepturi in natura si ajutoare banesti, sume din profitul net si alte fonduri. De asemenea, scaderile castigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizarile de productie ori incasarile mai mici, precum si de angajarile de personal cu castiguri salariale mici din unele activitati economice.

Astfel, cele mai semnificative scaderi ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat dupa cum urmeaza: cu 19% in extractia petrolului brut si a gazelor naturale; intre 7% si 12,5% in activitati de servicii anexe extractiei, fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, telecomunicatii; intre 1,5% si 2,5% in activitati auxiliare intermedierilor financiare, activitati de asigurare si fonduri de pensii, fabricarea produselor textile, fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice, agricultura, vanatoare si servicii anexe, fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice.

Comentarii

comentariu

About the Author