Published On: joi, Noi 9th, 2017

”Revolutia fiscala” a Guvernului a inceput / Cum vor fi afectati romanii

Guvernul a parafat asa-zisa ″revolutie fiscala” pentru anul viitor. Trecerea contributiilor sociale la angajati si scaderea impozitului pe venit au fost adoptate, in ciuda tuturor protestelor.

In vreme ce Executivul da asigurari ca oamenii vor avea lefuri mai mari, unii bugetari din administratie deja si-au facut calcule.

Functionarii publici vor pierde un sfert din salariile promise, iar altii vor castiga doar cativa lei. Nici pensiile nu au scapat: Guvernul a luat decizia de a scadea contributia achitata la pilonul 2.

Asadar, Guvernul a hotarat ca, de la anul, contributiile sociale – pentru pensie si sanatate – vor fi platite doar de angajat, iar angajatorul va plati doar o contributie asiguratoare de munca. Salariatii vor achita 35% din salariu, iar angajatorii – 2,22%. In total, contributiile date statului sunt de 37,25% si nu 35%, cat promisese initial Guvernul.

In plus, impozitul pe venit va scadea de la 16% la 10%.

Sindicalistii au insa o varianta diferita de cea a ministrului Finantelor. Acestia spun ca, in realitate, ″castigurile″ la salarii ar fi infime, de cateva procente. Asta daca patronii vor creste salariile brute.

Intr-o iesire fara precedent, ca reactie la ″topaiala fiscala a Guvernului″, presedintele Klaus Iohannis a aratat ca un roman care este platit acum cu un salariu mediu brut pe economie ar avea de la anul cu doar 3 lei in plus la leafa. Nemultumiti sunt si angajatii de la stat. Functionarii publici spun ca ″revolutia fiscala” a Guvernului taie cresterile de 25 de procente pe care le-a decis Parlamentul prin legea salarizarii.

”Pe ordinea de zi sunt masurile de modificare a Codului Fiscal si, ca sa nu fiu secretos, va spun care este parerea mea si a unora dintre colegii mei despre inflamarea excesiva a opiniei publice. Este vorba despre trecerea contributiilor. Acolo si sindicate si patronate, care pana mai deunazi erau foarte in regula cu trecerea contributiilor, s-au inflamat, dupa ce Guvernul doreste sa introduca masuri foarte ferme in ceea ce priveste externalizarea profitului, nefacand practic altceva decat sa transpuna in legislatia noastra o directiva europeana, precum si alte masuri pe care noi consideram ca e bine sa le luam, ca sa nu mai fie deductibil tot profitul. Adica sa avem si noi niste bani din care sa facem educatie, sanatate si infrastructura. In acest sens, s-au inflamat niste multinationale, dar din fericire inteleg ca au inteles ca nu e cazul, ca finalul va fi acelasi”, a spus premierul Romaniei la inceputul sedintei de Guvern.

Comentarii

comentariu

About the Author