Published On: mar, Noi 14th, 2017

Euro a crescut intr-o saptamana cu aproape 6 bani

Accentuarea tensiunilor sociale si politice provocate de „revolutia fiscala", suprapusa peste cresterea preturilor si a deficitului comercial, au pus leul intr- situatie grava iar cursul euro a crescut intr-o saptamana cu 5,75 bani.

Piata valutara s-a deschis pe depreciere, la 4,648 lei, care a reprezentat minimul sedintei. Presiunea creata de cei care doreau sa scape de lei a impins euro pana la un maxim de 4,661, cotatie care nu a mai fost inregistrata pana acum in piata.

BNR a anuntat un curs de 4,6495 lei, nou maxim istoric al euro, iar tranzactiile de la ora 14:00 se realizau la 4,652 – 4,655 lei.

Guvernatorul BNR a atras atentia inca de la inceputul anului asupra faptului ca leul nu poate avea decat o directie, una de depreciere. Domnia-sa avea in vedere politica populista a PSD-ALDE care a majorat salariile bugetarilor si pensiile.

S-a produs adancirea deficitului comercial, in conditiile in care exporturile sunt mai mici decat importurile, iar investitiile straine, nemultumite de mediul fiscal impredictibil, s-au redus si nu mai acopera diferenta ramasa.

Banca centrala, care, sa recunoastem, nu a luat masuri de preintampinare a dezechilibrelor, a avut in ultimele doua luni de decis intre stabilizarea pietei monetare, unde dobanzile au revenit pe crestere, dupa ce inflatia din octombrie a urcat la 2,63%, cel mai inalt nivel din august 2013, si apararea leului.

Pentru a proteja numarul tot mai mare de romani care au luat credite in lei, BNR a hotarat sa regleze dobanzile si sa abordeze intr-un mod mult mai relaxat cursul, care a inaintat catre un nou palier cuprins intre 4,6 si 4,7 lei, cu posibilitatea de a fi depasit tangential.

In ciuda eforturilor BNR, dobanzile au continuat sa creasca. Astfel, indicile ROBOR la trei luni a sarit la 1,89%, cel la sase luni la 2,06%, in timp ce indicii la noua si 12 luni au urcat la 2,11%, respectiv 2,15%.

Cursul dolarului american a crescut deasemenea, de la 3,9803 la 3,9913 lei, intr-o sedinta in care cotatiile fluctuau intre 3,982 si 4,004 lei.

Moneda elvetiana se deprecia la 1,159 – 1,162 franci/euro, astfel ca media a scazut de la 4,0078 la 4,0063 lei.

Perechea euro/dolar se tranzactiona intre 1,1637 si 1,1665 dolari. Investitorii asteapta publicarea datelor privind inflatia de pe celedoua maluri ale Atlanticului.

 

Comentarii

comentariu

About the Author

-