Published On: mar, Noi 14th, 2017

Conductele retelei de apa din Braila sunt antice / Dragomir: “Acea conducta care a fost schimbata pe Calarasi avea 101 ani”

Recent, intr-o conferinta de presa, primarul Marian Dragomir a spus ca majoritatea conductelor de apa din oras au o vechime de circa 100 de ani. Acesta chiar a dat un exemplu concret, facand referire la conducta schimbata in aceasta toamna pe Calea Calarasilor, care avea 101 ani. Edilul sef a spus ca cei de la CUP “Dunarea” au o strategie care prevede modernizarea retelei de apa, modernizarea ce ar conduce la pierderi pe retea mult mai mici decat cele inregistrate in prezent.

“Acea conducta care a fost schimbata pe Calarasi avea 101 ani, iar conducta de pe Calea Galati are si ea aproximativ 100 de ani si va aduceti aminte cand s-a surpat strada la interesectie, tot datorita vechimii acelei conducte.

Modernizarea retelei este o prioritate pentru noi. Pe programul investitional pe care il au ei (CUP Dunarea – n.r.), vorbim de o schimbare a unui numar important de conducte, precum si de extinderea retelei pe care o au cu tevi noi si de asemenea, vorbim de montarea acestor apometre si scanarea retelei in momentul montarii lor, tocmai pentru a reduce furturile sau pierderile.

Totodata, v-am mai spus ca intentionam ca pana la sfarsitul anului viitor sa nu mai existe in municipiul Braila niciun contract la pausal pentru apa, ci sa platesti efectiv cat consumi, nu sa platesti la un nivel pe care nimeni nu-l poate aproxima. Pentru ca toate aceste contracte la pausal, prin care se aproximeaza ca niste cetateni consuma o cantitate de apa pe care n-o poate determina nimeni, trebuie sa inceteze si trebuie sa ne ducem in zona in care fiecare plateste atat cat consuma. Mai mult prin eliminarea acestor contracte, nu doar vom reduce pierderile, dar vom intra si intr-o zona de normalitate”, a spus Dragomir.

Comentarii

comentariu

About the Author