Published On: lun, Oct 16th, 2017

Tripla lansare de carte la Biblioteca Judeteana “Panait Istrati”

Biblioteca Judeteana "Panait Istrati" Braila anunta lansarea cartilor "Ochiul pisicii", „Capcana paianjenului" si „Necunoscutul" ale tinerei autoare Andrada-Cosmina Posedaru.  Evenimentul va avea loc vineri, 20 octombrie 2017, ora 17.00, la Sala "Fanus Neagu" a Bibliotecii Judetene, Piata Poligon nr. 4.

Andrada-Cosmina Posedaru este o scriitoare aflata la inceput de drum, cu trei proiecte literare finalizate pana in prezent. Pe site-ul personal, autoarea face o scurta prezentare a cartilor scrise pana in prezent:

"Ochiul pisicii" este cartea sa de debut, un roman bine primit de public. "Un caz aparent simplu se complica atunci cand o disparitie se transforma intr-o crima. Un detectiv nonconformist impreuna cu o jurnalista feroce merg pe urmele criminalului si se amesteca fara sa vrea intr-un mister periculos."

"Capcana paianjenului" prezinta povestea unui medic legist cu "o viata destul de fascinanta, mai ales atunci cand trebuie sa faci si munca de investigator. Uneori insa si cele mai stralucite minti cad in capcana. Si cu cat victima este mai greu de prins, cu atat este mai apetisanta".

Romanul „Necunoscutul" o are in centrul sau pe Aria, a carei "viata se schimba atunci cand fiecare miscare a sa este urmarita de catre o umbra a noptii. Suferinta ei ii creeaza placere, iar dorinta de a o controla este un pericol pe care necunoscutul si-l asuma."

Stilul autoarei este unul captivant, misterele, umorul, legendele stravechi, povestile de iubire, disparitiile, chiar si crimele impletindu-se armonios in paginile sale.

In cadrul evenimentului vor prezenta Jenica Chiriac – scriitor si Emanoil Dobrescu – editor. Moderator: Dr. Eduard Claudiu Braileanu.

 

 

Comentarii

comentariu

About the Author

-