Published On: vin, Oct 27th, 2017

Si tu poti deveni politist! / 1.600 de locuri disponibile in Scolile de Politie

Pentru reducerea deficitului de personal, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a stabilit un pachet de masuri, una dintre cele mai importante fiind cresterea cifrei de scolarizare la institutiile de invatamant postliceale.

In acest context, in perioada 13 – 21 ianuarie 2018, va avea loc un examen de admitere, conform graficelor/calendarelor publicate de fiecare dintre unitatile de invatamant apartinand Politiei. Un astfel de examen in luna ianuarie reprezinta o premiera pentru M.A.I.

Sunt scoase la concurs 2.880 de locuri astfel: la Politie – 1.600, la Jandarmi – 700, la IGSU – 300 si la Politia de Frontiera – 280.

Cererile de inscriere se depun pana la data de 5 decembrie 2017, la unitatile de recrutare, respectiv la structurile de resurse umane ale unitatilor teritoriale si centrale ale Politiei, Jandarmerie, Politie de Frontiera si I.G.S.U., potrivit specialitatii pentru care opteaza candidatii si in raport de domiciliul/resedinta inscrisa in cartea de identitate.

In cazul celor care opteaza pentru locurile Politiei de Frontiera si nu au domiciliul intr-un judet limitrof frontierei de stat, acestia sunt recrutati de unitatile teritoriale ale Politiei, conform domiciliului inscris in cartea de identitate

In vederea recrutarii de concurenti pentru admitere, s-a realizat o cercetare sociologica cu scopul de a identifica motivele pentru care actualii elevi s-au indreptat catre institutiile de invatamant ale MAI, iar siguranta locului de munca a fost optiunea cel mai des invocata. Alte repere sunt legate de statutul social si de pasiunea pentru meserie.

Toti cei interesati de o cariera in Ministerul Afacerilor Interne se pot inscrie la concurs pe locurile puse la dispozitie de fiecare dintre scolile de agenti si subofiteri ale M.A.I..

•             Scolile de politie care organizeaza concurs sunt:

o             Scoala de Agenti de Politie „Vasile Lascar” – Campina  (1.300 de locuri)

o             Scoala de Agenti de Politie „Septimiu Muresan”- Cluj-Napoca  (300 de locuri)

Pe site-ul Inspectoratului de Politie Judetean Braila, la sectiunea Cariera/Admitere 2017/, au fost postate tematica si bibliografia pentru concursul de admitere in scolile de politie. – https://br.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-2017.

Comentarii

comentariu

About the Author