Published On: joi, Oct 26th, 2017

Paznicul de vanatoare a devenit vanator si s-a ales cu dosar penal

La data de 24 octombrie, politistii din cadrul Biroului Arme, Explozivi si Substante Periculoase au organizat si desfasurat o actiune pentru prevenirea si combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic.

Cu aceasta ocazie, la ora 20:20, pe fondul cinegetic Malu Rosu s-au auzit doua pocnituri, specifice unei arme de vanatoare, iar la 22:30, din zona respectiva s-a pus in miscare o autoutilitara.

La volanul acesteia, politistii l-au identificat pe un barbat, in varsta de 48 de ani, din satul Pietroiu, comuna Vadeni, paznic de vanatoare al fondului respectiv, care avea in buzunar 3 cartuse.

In vehicul a mai fost depistat un pasager, in varsta de 19 ani, din aceeasi localitate, care tinea o arma de vanatoare cu tevi lise, avand in buzunarul hainei alte 2 cartuse. 

Cu ocazia verificarilor efectuate s-a stabilit ca arma in cauza figureaza pe numele conducatorului auto si ca doua persoane nu detin nicio autorizatie de vanatoare valabila.

Arma si cele 5 cartuse au fost ridicate de politisti, iar in cauza a fost intocmit dosar penal si se continua cercetarile sub aspectul savarsirii infractiunilor de tentativa de a practica sau practicarea vanatorii fara a fi inscris in autorizatie de vanatoare pentru fondul cinegetic respectiv, vanatoarea practicata de persoane care nu poseda permis de vanatoare, vanatoarea practicata de persoane cu atributiuni de serviciu in domeniul vanatorii si pe timp de noapte, fara polita de asigurare, nerespectarea regimului armelor si munitiilor si uz de arma letala fara drept.

Comentarii

comentariu

About the Author