Published On: mie, Oct 18th, 2017

Nunta din interes intre o braileanca si un albanez care trebuia sa paraseasca Romania

Politistii de imigrari din Braila, in urma activitatilor specifice, au refuzat prelungirea dreptului de sedere unui cetatean albanez, de 29 de ani, in urma constatarii casatoriei de convenienta cu o romanca de 26 ani. Pe numele barbatului a fost emisa decizie de returnare prin care este obligat sa paraseasca tara in 30 de zile.

Politistii Inspectoratului General pentru Imigrari – Biroul pentru Imigrari al judetului Braila au refuzat prelungirea dreptului de sedere temporara pe teritoriul Romaniei unui cetatean albanez, in varsta de 29 de ani, ca urmare a constatarii unei casatorii de convenienta.

In urma verificarilor efectuate, politistii au stabilit ca barbatul s-ar fi cunoscut cu romanca, de 26 ani, in Romania si au hotarat sa se casatoreasca pentru a obtine un permis de sedere in tara noastra.

Astfel, la sfarsitul lunii martie, acestia au incheiat casatoria in fata ofiterului de stare civila roman, ulterior prezentandu-se cu documentele necesare la sediul Biroului pentru Imigrari al judetului Braila, in vederea obtinerii dreptului de sedere, in calitate de membru de familie a unui cetatean roman.

Conform procedurilor, politistii au inceput verificarile specifice  in cazul celor doi soti, iar, in urma interviului si a controlului la domiciliul conjugal, a rezultat lipsa unei contributii efective la indeplinirea obligatiilor nascute din casatorie.

De asemenea, in cadrul activitatilor, s-au constatat neconcordante in declararea datelor cu caracter personal, a circumstantelor in care s-au cunoscut, ori a altor informatii relevante despre relatia lor, aspecte care au condus la concluzia ca aceasta casatorie a fost incheiata de convenienta cu scopul de a eluda conditiile de intrare/sedere pe teritoriul Romaniei a strainului.

Urmare a celor constatate, conform legislatiei in vigoare, politistii de imigrari au refuzat prelungirea dreptului de sedere a cetateanului albanez in Romania, iar, pe numele acestuia, a fost emisa o decizie de returnare prin care  este obligat sa paraseasca teritoriul Romaniei in termen de 30 de zile.

Pentru a preintampina astfel de situatii, Inspectoratul General pentru Imigrari intreprinde toate masurile necesare pentru prevenirea, descoperirea si combaterea acestei practici, luand in considerare atat importanta vietii de familie, cat si respectarea legislatiei in domeniul migratiei.

Comentarii

comentariu

About the Author