Published On: lun, Oct 16th, 2017

Ministrul BODOG introduce pe agenda UE problema exporturilor paralele de medicamente

La solicitarea ministrului Sanatatii, prof.dr. Florian BODOG, ministrii UE vor cauta solutii pentru eliminarea exportului paralel de medicamente, in cadrul Consiliului ministrilor Sanatatii care va avea loc la Bruxelles, in data de 8 decembrie 2017.

Printr-o scrisoare adresata omologului roman, ministrul eston al Sanatatii a recunoscut ca asigurarea unor sisteme de sanatate accesibile si sustenabile reprezinta o provocare continua a statelor membre. De asemenea, tarile UE au responsabilitatea de a permite accesul pacientilor la produse medicale sigure, de inalta calitate, eficiente si accesibile, asa cum se arata in document.

In acest context, ministrul eston a anuntat ca, solicitarea Romaniei privind dezbaterea si identificare unor solutii care sa duca la stoparea exporturilor paralele de medicamente a fost acceptata.

Reamintim ca, in luna septembrie a.c., ministrul Sanatatii, ca urmare a semnalelor de alarma legate de posibila retragere a unor medicamente de pe piata romaneasca, a transmis o scrisoare omologului sau din Estonia, cerand convocarea de urgenta a Consiliului de Ministri ai Sanatatii pentru a identifica si aplica solutii de stopare a exporturilor paralele de medicamente. Incepand cu data de 1 iulie, Estonia detine presedintia semestriala a Consiliului UE.

Ministerul Sanatatii a luat mai multe masuri legale pentru a impiedica exportul unor medicamente foarte importante pentru pacientii romani, respectiv blocarea exportului de vaccinuri si a mai multor medicamente prevazute in programele naţionale de sanatate.

 

 Cu toate acestea, este nevoie de o schimbare fundamentala a normelor europene privind comercializarea medicamentelor, astfel incat interesul pacientilor si drepturile lor sa primeze cu adevarat in fata intereselor comerciale.

 

Tara noastra nu va accepta ca interesul pacientului roman sa fie afectat de practicile comerciale care nu respecta si nici nu reflecta, de fapt, valorile europene sau  principiile morale.

Comentarii

comentariu

About the Author

-