Published On: mar, Oct 24th, 2017

Mihai Tudose: “Guvernul pastreaza ca prioritati Educatia, Sanatatea si Infrastructura”

Guvernul pastreaza ca prioritati Sanatatea, Educatia si Infrastructura, a declarat premierul Mihai Tudose, marti, la Palatul Victoria, la semnarea contractului de finantare pentru modernizarea si reabilitarea Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii ''Sfanta Maria'' Iasi, sustine Agerpres.ro

Contractul — reprezentand o investitie de aproximativ 121 milioane lei, din care 88 milioane lei fonduri nerambursabile — a fost semnat de ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, si de presedintele Consiliului Judetean Iasi, Maricel Popa, la eveniment fiind prezent si ministrul Sanatatii, Florian Bodog.

"Un moment care cred ca va ramane ca reper in ceea ce inseamna guvernarea, inceputul guvernarii PSD, un moment de reper pentru viata medicala a Iasiului si a Moldovei, vorbim de o investitie de peste 121 de milioane de lei numai in reabilitarea unui spital, care are cativa anisori mai multi(…), la standarde moderne, la care se va adauga etapa a II-a, dotarile medicale. El are 600 de paturi acum si va deservi peste 600 de copii, deci o investitie intr-un spital de pediatrie. Nu facem altceva decat sa ramanem consecventi in ceea ce am promis la inceputul guvernarii, ca prioritatile noastre le reprezinta Educatia, Sanatatea si Infrastructura", a afirmat Mihai Tudose.

Premierul a adaugat ca urmatoarele investitii majore in infrastructura medicala vor fi spitalele regionale, dintre care unul tot la Iasi. Totodata, Tudose a anuntat ca saptamana viitoare va fi semnat un contract important privind infrastructura rutiera intr-o alta regiune a tarii.

Comentarii

comentariu

About the Author