Published On: vin, Oct 6th, 2017

Domnule Varga, bagati-va bine in cap! Uneori, purcoaiele de bani nu cumpara orice.

Nu mor caii cand vor canii, sau “cateii”, asa cum va place dumneavoastra sa spuneti. Nu inteleg de ce dracu nu ati invatat pana acum ca nu toti scriem cu stomacul, ca nu toti suntem lacomi si flamanzi?

Toti purtam batalii, dar nu toti le purtam pe “lovele”, albastre sau verzi. Normal, toti avem limite, insa nu toti ne invartim in la(n)t in cercurile trasate de politicieni. Toti cerem sfaturi, insa nu pentru toti gandesc altii.

Domnule Varga, mai toti avem valori si principii, dar nu toti ni le decontam! Nu toti avem "clienti". Deci, nu toti ne vindem pana si aerul pe care il respiram. Iar atunci cand nu o facem, politicieni ca dumneavoastra vor sa ne vada asfixiati in redactii.

Dar mereu am rezistat. Adevarat, nu toti!

Domnule Varga, am fost bun cand aparam liberalismul si partidul in care tocmai poposiserati direct de la gratarul din curtea pesedistului Viorel Balcan, dar nu v-am mai placut atunci cand am descoperit ca nu ati plecat doar cu vreo ciosvarta de pastrama ci si cu ideile gazdei dumneavoastra. V-a deranjat teribil cand mi-am dat seama ca din cenusa comunismului renasteati tot voi, comunistii!

Domnule Varga, am fost bun doar atunci cand va luptati pentru putere in PNL, cand si prin mine ati reusit, dar nu v-am mai placut cand nu am inteles cum dracu puteti sa-i lasati pe toti cei care au crezut in dumneavoastra si PNL sa mosteneasca la fiecare patru ani acelasi oras, aceleasi drumuri, acelasi praf, acelasi gri, aceleasi smenuri, aceleasi aliante, aceeasi “balama” care scartie din incheieturi. Ati fost fericit ca i-am indemnat, odinioara, pe braileni sa iasa la vot pentru dumneavostra, dar nu v-am placut cand le-am spus sa iasa impotriva dumneavoastra!

Domnule Varga, niciodata nu mi-am vandut constiinta! Stiu ca va incordati pumnul si va zbarliti mustata explicand tuturor ca m-am abatut de la drumul drept. Drept il vedeti doar dumneavoastra.

Va spun inca de la inceput ca o asa mizerie nu am vazut nici macar cand milioanele de euro ale lui Sergiu Diacomatu zburau pe cer mai multe decat ciorile. Nici macar la fostul dumneavoastra tovaras de afaceri si politic: Gheorghe Bunea Stancu. (Nu sariti in sus, ca doar nu ati uitat ca fiica dumneavoastra avea actiuni la Bursagrirom)

Cine sau ce va da dreptul sa puneti etichete? Probabil, o meteahna furata de la fostul dumneavoastra tovaras politic.

Domnule Varga, cand eu il infieram pe Bunea Stancu, dumneavoastra moseati aliante si beati cafele la aceeasi masa de la Continental, tragandu-va de bracinari. (va rog din nou respectuos sa nu sariti in sus, ca doar Bunea Stancu si USL v-au facut parlamentar). Si stiti din ce redactie il puneam la zid pe “baron”? Din redactia ziarului despre care spuneati, ca multi altii, ca e patronat chiar de Gheorghe Bunea Stancu.

A fost lupta mea si a colegilor mei, asa cum am stiut eu sa o port. Am interzis, din redactia Infobraila, sa foloseasca un mecanism subversiv si arbitrar si din acest motiv nu va permit sa o calcati in picioare.

Nu inchei inainte de a va spune in fata de ce nu imi placeti, fapt care stiu ca va enerveaza la culme.

Domnule Varga, nu va plac din simplul motiv ca nu simpatizez sistemul condus de dumneavoastra si de fostul dumneavoastra tovaras politic. Acum, probabil ca PSD fara Stancu nu va mai place, insa eu n-am cum sa-l aduc inapoi, chiar daca stiu ca asa v-as implini o mare dorinta!

As fi scris aceste randuri chiar daca atacurile murdare erau legate de oricare alt coleg. Asta pentru ca nu un politician ne aseaza, ne muta sau ne opreste, ca la sah. Stiu ca sunteti adeptul “sintagmei sahiste”  ca in politica doar nebunul nu-si schimba culoarea!

Domnule Varga, bagati-va bine in cap! Uneori, purcoaiele de bani nu cumpara orice.

 

CITESTE SI VIDEO Vasile Varga, deputat de Braila, “vedeta” in emisiunea lui Banciu

 

 

Comentarii

comentariu

About the Author