Published On: lun, Sep 4th, 2017

Tigari in valoare de peste 220.000 lei confiscate la frontiera

Politistii de frontiera botosaneni au descoperit si confiscat 20.000 pachete de tigari de provenienta Republica Moldova, in valoare de peste 220.000 lei, marfa ce urma sa ajunga pe piata neagra de desfacere din zona;

In urma actiunii, au fost depistati patru cetateni romani care au trecut tigarile cu o barca pneumatica peste raul Prut si care, in prezent, sunt cercetati sub control judiciar.

In data de 26 august a.c., actionand in baza unor informatii, politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Darabani au organizat o actiune specifica pe linia prevenirii si combaterii contrabandei cu tigari.

Astfel, lucratorii nostri au observat pe directia localitatii de frontiera Paltinis, judetul Botosani, pe malul raului Prut, un microbuz care stationa si patru persoane care nu isi justificau prezenta in zona.

Politistii de frontiera au procedat la monitorizarea persoanelor si a autovehiculului, iar in jurul orelor 12.00 au observat cum persoanele in cauza au trecut cu ajutorul unei barci pneumatice peste raul Prut mai multe cutii din carton, pe care le-au incarcat in microbuz.

Dupa punerea microbuzului in miscare, politistii de frontiera au intervenit pentru interceptarea acestuia si a persoanelor in cauza. In urma interceptarii mijlocului de transport, un Mercedes Benz Sprinter, inmatriculat in Romania,  politistii de frontiera au descoperit in interiorul acestuia mai multe colete cu tigari.

In urma verificarilor efectuate, politistii de frontiera au stabilit ca tigarile au fost introduse in tara de catre patru cetateni romani, cu varste cuprinse intre 18 si 42 de ani, toti domiciliati pe raza judetului Botosani. Acestia urmau sa transporte coletele cu tigari de la malul raului Prut catre comuna Paltinis, judetul Botosani.

In urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 20.000 pachete cu tigari marca Ritm, de provenienta Republica  Moldova. Intreaga cantitate de tigari, in valoare de 220.000 lei a fost ridicata in vederea continuarii cercetarilor, iar microbuzul marca Mercedes Benz Sprinter in valoare  de 22.500 de lei a fost indisponibilizat la sediul institutiei.

Politistii de frontiera efectueaza cercetari sub coordonarea prim-procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Darabani pentru savarsirea infractiunilor de trecere frauduloasa a frontierei de stat si introducerea in sau scoaterea din tara, prin orice mijloace, a bunurilor sau marfurilor, prin alte locuri decat cele stabilite pentru controlul vamal, colectarea, detinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia. Pentru cele patru persoane a fost dispusa masura controlului judiciar pe o perioada de 60 zile.   

Comentarii

comentariu

About the Author

-